Lector Univ Dr Ioana Ciocan, director și fondator Art Safari a dezvăluit la emisiunea „În fața ta” de la Digi24 că patrimonial românesc, „nu este mai slab decât patrimoniul bulgăresc sau american”, este foarte valoros și că, în străinătate, am putea ține prima pagină a unor ziare și cu aceste descoperiri, nu doar cu nelegiuiri.
„Nu este nimic în neregulă cu patrimoniul românesc, nu este mai slab decât patrimoniul bulgăresc sau american. Este extrem de valoros și trebuie să-l arătăm. Cred că putem să ținem prima pagină a ziarelor internaționale și cu descoperiri arheologice, nu doar cu nelegiuiri. Și cred că ar fi un mare păcat și o pierdere să ne ducem înapoi cel puțin 15-20 de ani, dacă nu chiar să ne întoarcem la dictatura lui Ceaușescu, când nu ne vindeam țara.”, a spus Ioana Ciocan la emisiunea lui Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu.
Despre recentul furt de la muzeul olandez organizatoarea Art Safari a ținut să precizeze că „obiectele de artă, ca portofelele”. „Asta nu înseamnă să nu avem la noi un portofel, fie că este acel portofel de pe vremuri sau portofelul nostru electronic. Și asta nu înseamnă că noi, toți oamenii, toată planeta, nu mai expunem artă. Scopul principal al unui obiect de artă, de aceea a fost făcut, e să fie admirat și această admirație ar trebui să vină de la cât mai mulți oameni”.
Motivul pentru care noi nu vedem mari expoziții în România organizate este pentru că nici noi nu trimitem lucruri în afară. Există un circuit expozițional din care noi de-abia de-abia timid începem să facem parte.
„Avem o prezență absolut fabuloasă în anumite expoziții care sunt foarte puțin mediatizate și trebuie să recunoaștem că România nu este unul din marii expozanți ai lumii, cu toate că am avea ce să arătăm”, a spus Ioana Ciocan.
„Este un obiect inestimabil pentru noi, pentru că avem o legătură emoțională cu el. Ne este foarte greu, ca oameni, să punem un preț pe ceva care este atât de unic”.
„Cu toate astea, toate obiectele, până și Mona Lisa, primesc o valoare, pentru că acea valoare determină valoarea de asigurare. Aceste obiecte trebuie asigurate, de asemenea această valoare în bani se trece într-un catastif de inventar, pentru că obiectele respective, aflate în proprietatea muzeelor, au un număr de inventar, au un preț și astfel primesc o valoare în euro”, este de părere Ioana Ciocan.
„Dacă nu găsim tranzacționări, este foarte dificil de pus un preț. Asemenea coif nu a mai fost tranzacționat pe piața liberă, așadar este greu de pus un preț. Dacă era vorba de un Brâncuși, de exemplu, știm cu cât se vinde un Brâncuși, atunci câmpul acela era mai ușor de determinat. După care bineînțeles că proveniența, pedigri-ul este foarte important. Apoi, la câte expoziții a participat coiful respectiv, l-a uitat Dumnezeu în subsolul muzeului, atunci nu poate să primească un punctaj mare. A făcut parte din expoziții internaționale importante? Da. A fost în proprietatea regelui Carol I și Carol l-a donat? Da, primește un punctaj mare. A fost în proprietatea Ioanei Ciocan? Atunci nu primește punctaj mare”.
„Este la latitudinea directorilor de muzee să decidă dacă bunul cultural mobil se va exporta, iar Comisia Muzeelor, care ține de Ministerul Culturii, eliberează niște documente care se transformă într-un certificat de export temporar. Este un procedeu cumva standard peste tot în lume. Toată lumea îl urmează. Nu trec aceste împrumuturi prin președintele galaxiei, prin președintele universului, al planetelor, intergalactic, nu. Niște directori de muzee au aceste competențe de a decide și Comisia Națională a Muzeelor decide dacă actele sunt în regulă. Să știți că documentația care se predă la Ministerul Culturii este și în prezent extrem de stufoasă. Nu o dată, comisia a zis că actele nu sunt în regulă. Nu o dată a întors dosarul. Ce pot să zic, din acest deceniu de experiență, este că, de fiecare dată, în opinia mea, comisia și-a făcut treaba și a examinat cu mare atenție dosarele”.
„Bineînțeles că este patrimoniul României și nu își dorește nimeni ca el să părăsească granițele într-un mod superficial. Ce aș mai vrea să menționez este că responsabilitatea celui care împrumută se termină în momentul în care bunurile culturale mobile sunt preluate de instituția gazdă”.