El a scris că documentaţia, care a avut termen limită de depunere marţi, la ora 15:00, va fi analizată în perioada ce urmează, iar până la finalul acestui an vor fi desemnaţi câştigătorii.
Daniel Băluţă a precizat că lucrările efective, în valoare de aproximativ 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili accesaţi prin „Programul Transport” al Uniunii Europene 2021-2027, sunt programate să înceapă în cursul anului 2025 şi vor fi finalizate în cel mult cinci ani.
Potrivit primarului Sectorului 4, construcţia celor 14 noi staţii de metrou, care vor asigura legătura de la Gara de Nord până în sudul oraşului, la Gara Progresul, va însemna nu doar „o reducere consistentă a indicilor de trafic rutier”, ci va reprezenta şi „un imbold semnificativ” pentru dezvoltarea economică a zonei de sud a Bucureştiului.
Magistrala M4, tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul, a fost inclusă pentru o finanțare de circa 300 milioane de euro în PNRR, însă nu a putut îndeplini condițiile.
METROREX SA anunța că nu va putea să respecte calendarul orientativ pentru atingerea jaloanelor programului de finanţare prin PNRR pentru magistrala de metrou M4, tronsonul Gara de Nord – Filaret, potrivit unui raport al Corpului de Cotrol al Ministerului Transporturilor.
