• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-23 11:29:42
  • Sursa:
Ionut Stroe: Politizarea si propaganda in cazul Bastroe trebuie sa inceteze Imagine

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a scris joi, pe Facebook, că abordarea „panicardă” şi „distorsionată” a unor teme în spaţiul public în aceste zile este „profund nocivă”. Liberalul susține că politizarea şi propaganda în cazul Bâstroe trebuie să înceteze.

„Trebuie să înţelegem cu toţii, la nivelul societăţii, al clasei politice şi al presei, că abordarea panicardă şi distorsionată a unor teme în spaţiul public în aceste zile e profund nocivă. Vedem speculate intoxicări pe subiecte care ştim bine că întotdeauna se rezolvă cu respectarea legii şi a procedurilor, cu dialog interinstituţional coerent şi cu atenţie la contextul geopolitic în care ne aflăm. Politizarea şi propaganda în cazul Bâstroe trebuie să înceteze. La fel şi pe restul de subiecte anti-Ucraina care sunt împinse, în mod forţat, într-o poleială propagandistică, manipulatoare”, a scris Stroe, pe Facebook.

Potrivit acestuia, „acest nou zgomot al portavocilor Moscovei vine în contextul vizitei preşedintelui american şi al discuţiilor purtate cu preşedintele României, Klaus Iohannis, şi cu ceilalţi şefi de state din formatul B9 - în contextul lumii civilizate adică, al consolidării relaţiilor şi parteneriatelor strategice cu NATO şi UE”, scrie Agerpres.

„Trebuie să ne opunem ferm încercărilor disperate ale unora de a alimenta acest război hibrid, a cărui componentă informaţională - de fake news şi propagandă rusească - are singurul scop de a zdruncina principiile democraţiei, ale siguranţei românilor şi ale apartenenţei noastre la alianţele şi structurile care condamnă crimele împotriva umanităţii ale regimului Putin. Lumea civilizată luptă pentru dreptul la viaţă, iar locul nostru trebuie să rămână de această parte”, a transmis liberalul. 

În caz că s-ar fi gândit cineva să își trimită asistentul de inteligență artificială (IA) la o întâlnire online cu Comisia Europeană, atunci acea persoană ar trebui să se mai gândească un pic. Căci instituția executivă a Uniunii Europene are o nouă regulă de bază care interzice asistenților virtuali cu inteligență artificială să participe la reuniunile sale, scrie POLITICO.

Economie 2025-04-17 19:23:07

Cuvântul Pele ar putea fi introdus în dicţionarul din Brazilia ca adjectiv care semnifică „grandoare”, „inegalabil” şi „unic”. Inițiativa este susţinută de presa braziliană, relatează RMC Sport.

Economie 2023-04-14 19:44:04

Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces la nivel mondial, dar și în România. Dintre acestea, un rol principal în mortalitate și în morbiditate este jucat de boala cardiacă ischemică. Printre tehnicile de revascularizare a miocardului se numără bypassul aortocoronarian. Despre intervenţie discutăm cu dr. Stanislav Rurac, medic primar Chirurgie cardiovasculară.

Economie 2023-03-15 17:58:02

Doi români care au reușit să treacă granița, recent deschisă, către Coreea de Nord au mărturisit, în exclusivitate pentru Digi24, că au văzut imagini sumbre și că au trăit în permanență cu un sentiment de teamă. Oamenii, spun ei, se tem inclusiv să se privească pe stradă, iar copiii vorbesc în școli despre momentul când vor învăța să constuiască arme nucleare. Bulevardele mari sunt goale, pentru că puțini își pot permite o mașină, iar casele și terenurile aparțin statului. Acum spun că apreciază mult mai mult libertatea, și că au plecat din Coreea de Nord cu sentimente de teamă și tristețe.

Economie 2025-03-04 07:00:35

Momentul trecerii într-un nou an este, de multă vreme, însoţit de un ceremonial care cuprinde obiceiuri, tradiţii ori datini din vechime, cu precădere în satele româneşti.

Economie 2022-12-31 09:24:53

Gruparea armată kurdă PKK a anunțat, printr-un comunicat emis luni, dizolvarea structurilor sale și încetarea definitivă a luptei împotriva Turciei. Decizia marchează sfârșitul unui conflict început în anul 1984, care a provocat peste 40.000 de morți.

Economie 2025-05-12 13:49:30

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară la Digi24, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, deoarece sistemul de canalizare nu e dimensionat pentru astfel de fenomene.

Economie 2024-06-14 21:04:59

Un document fals care anunța reluarea furnizării agentului termic în "oraş" a circulat, joi, în spațiul public, anunță Consiliul Judeţean Prahova. Poliția a fost sesizată în acest caz. Ploieștiul se confruntă cu o criză a apei calde, după ce operatorul a sistat serviciul de la 1 august invocând necesitatea unor lucrări.

Economie 2022-09-02 11:39:57