• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-12 23:44:55
  • Sursa:
Mesajul transmis de Casa Alba dupa discutiile dintre SUA si Iran privind un acord nuclear Imagine

Discuţiile dintre Statele Unite şi Iran cu privire la programul nuclear iranian desfăşurate sâmbătă în Oman reprezintă „un pas înainte” şi au fost „foarte pozitive şi constructive", a declarat Casa Albă într-un comunicat, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Negocierile conduse de emisarul special al SUA, Steve Witkoff, sunt „un pas înainte spre un acord reciproc avantajos", a afirmat Casa Albă, adăugând că „părţile au convenit să se întâlnească din nou sâmbăta viitoare".

Aceste discuţii au loc în pofida ameninţărilor preşedintelui american Donald Trump de a recurge la opţiunea militară în absenţa unui compromis.

Discuţiile s-au desfăşurat într-o „atmosferă constructivă bazată pe respect reciproc", a declarat Ministerul iranian de Externe într-un comunicat, adăugând că cei doi oficiali, ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, şi emisarul american, Steve Witkoff, au discutat direct timp de „câteva minute".

La rândul său, ministrul de externe din Oman, Badr al-Busaidi, care a servit drept mediator în cadrul negocierilor, a declarat că discuţiile privind programul nuclear iranian dintre Washington şi Teheran s-au desfăşurat într-o „atmosferă cordială".

SUA şi Iranul, care nu mai au relaţii diplomatice de 45 de ani, încearcă să ajungă la un nou acord nuclear după ce Statele Unite s-au retras în 2018, în timpul primului mandat al lui Donald Trump, dintr-un acord încheiat în 2015 între Iran şi marile puteri pentru a limita dezvoltarea programului său nuclear în schimbul unei ridicări a sancţiunilor internaţionale.

Un avion rusesc și unul american, unul lângă celălalt, au fost filmate dintr-un bombardier nuclear al Moscovei . Imaginile au fost surprinse deasupra Strâmtorii Bering, care desparte Rusia de Statele Unite.

Economie 2024-05-04 09:06:41

Vicepreşedinta Statelor Unite, Kamala Harris, va participa la sfârşitul lunii septembrie la funeraliile naţionale ale fostului premier japonez Shinzo Abe, care a fost asasinat în luna iulie, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al acesteia.

Economie 2022-09-08 08:47:04

Peste 130 de oameni au fost salvați, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, dintre care 51 au ajuns la spital, anunță Salvamont România, luni, 30 decembrie. Echipele de salvatori montani îi îndeamnă pe turişti la prudenţă şi responsabilitate și vin cu un set de măsuri în cazul în care devii martorul unui incident pe pârtie.

Economie 2024-12-30 14:11:07

Nicolae Ciucă a spus că nu are niciun fel de date despre vila RAPPS care se renovează cu 7 milioane de euro, și care, potrivit Recorder.ro este pregătită pentru Klaus Iohannis după încheierea mandatului. „Nu aș vrea să speculez. Președintele poate să facă o solicitare, sau poate să nu facă o solicitare pentru o casă. Depinde de fiecare”, a spus președintele PNL. „Nu cred că trebuie să anticipăm acum și să speculăm că domnul președinte se va muta de la Sibiu la București doar pentru că are dreptul la o casă”, a completat Ciucă.

Economie 2024-02-28 21:28:59

Premierul Marcel Colacu a anunţat miercuri, după discuţia cu ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, că guvernul va avea o abordare „prudentă” a construirii bugetului pentru anul în curs, urmând ca acesta să se încadreze într-un deficit de 7%. Pensiile micii şi medii vor fi indexate în luna septembrie dacă bugetul va permite acest lucru, a mai apus premierul.

Economie 2025-01-15 12:03:59

Un cercetător marin a descoperit o creatură neobișnuită, eșuată pe țărm, în statul american Texas. Este vorba despre o anghilă americană, care de obicei nu trăiește în apă sărată și care rareori ajunge la dimensiuni de peste 1 metru, relatează CNN.

Economie 2023-01-27 13:12:50

Şeful grupului paramilitar rus Wagner Evgheni Prigojin respinge drept „caraghioase” dezvăluirile de presă potrivit cărora ar fi propus spionajului ucrainean să ofere informaţii despre poziţii ale trupelor ruse, scrie News.ro.

Economie 2023-05-15 17:07:23

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, marţi, la videoconferinţa cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi un grup de lideri europeni, în pregătirea reuniunii extraordinare a Consiliului European care va avea loc joi şi vineri la Bruxelles.

Economie 2023-02-07 15:45:38