Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat duminică, la Digi 24, că reforma pensiilor militare va trebui făcută gradual, până în 2035, pentru a nu se crea „dezechilibre majore” cauzate de pensionarea anticipată a militarilor și persoanelor care activează în structurile de forță, în ciuda apelurilor Comisiei Europene care cer ca această reformă să fie făcută mult mai repede.
„Nu o să se poată altfel, pentru că eu vă zic că orice decizie luată mâine, peste noapte, ar decupla sistemele (de apărare, ordine publică etc. - n.r.). Degeaba am apăsa noi să achiziționăm rachete, tancuri, avioane, pentru că avem nevoie de resura umană, care să le folosească”, a spus ministrul Apărării. „E nevoie de o reformă graduală, până în 2035. Sunt 10 ani, orice sistem poate fi reformat în 10 ani (...) Eu cred că, dacă avem o perspectivă clară, care stă în picioare din punct de vedere constituțional, și Comisia (Europeană) va înțelege”.
Ionuț Moșteanu a spus că orice decizie legată de pensiile militarilor se va face după discuții cu beneficiarii acestora. Ministrul a spus că, momentan, aceste dezbateri nu au fost încă inițiate „pentru că nu avem un plan foarte clar în momentul acesta de schimbare a modului de pensionare sau a modului de plată a pensiilor militare”.
„Când vorbim de pensiile militare, vorbim și despre cele din MAI și structurile de forță - SRI, SIE, SPP, STS - toate trebuie privite împreună. În momentul acesta e important să ne asigurăm că oamenii au perspectivă foarte clară asupra a ceea ce urmează”, a spus Moșteanu.
Ministrul a arătat că, dacă va fi luată o decizie bruscă în privința pensiilor, mulți angajați în structurile de forță vor ieși la pensie.
„În momentul ăsta, e important să ne asigurăm că oamenii au o perspectivă foarte clară asupra a ceea ce urmează (...) În momentul acesta, avem o armată care funcționează. Orice schimbare va trebui făcută cu ei la masă, astfel încât să ne asigurăm că cei care sunt în sistem acum rămân în sistem și sunt motivați să rămână. Sunt mai multe mii de oameni care mâine ar putea să iasă din sistem și ar cauza niște dezechilibre majore”, a spus Moșteanu, care a adăugat că cifra exactă „nu e publică”.
Ministrul a spus că e important să se ajungă la un „t zero”, care să garanteze o perspectivă pentru cei care sunt acum în sistem, dar și pentru cei care intră în sistem.
„Există un număr foarte mare de oameni cu experiență, care au lucrat în misiuni NATO, internaționale, care ar putea să iasă mâine la pensie. În momentul ăsta, sunt niște condiții foarte bune de pensionare, create de politicieni”, a spus ministrul Apărării. „Eu lucrez, practic, în MApN, cu oameni care au practic decizia de pensionare în buzunar și aleg să muncească în continuare. Dacă ar pleca mai mulți, ar produce o gaură în sistem și am avea nevoie de mulți ani să o umplem. Greu de spus câți ani, dar mulți”, a spus ministrul, care a adăugat că, în sistemul militar, pensia medie e în jur de 5.000 de lei și că există în jur de 80.000 de pensionari militari.
