Iohannis si sotia sa participa la slujba de Inviere la Sibiu. Mesajul presedintelui pentru cei care sarbatoresc Pastele Catolic

Iohannis si sotia sa participa la slujba de Inviere la Sibiu. Mesajul presedintelui pentru cei care sarbatoresc Pastele Catolic Imagine

Preşedintele Klaus Iohannis a mers sâmbătă seara, împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis, la slujba de Înviere care are loc la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” din Sibiu, el transmiţându-le creştinilor care sărbătoresc Paştele Catolic sărbători fericite, în linişte, în pace, cu familia şi cu prietenii, transmite News.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a sosit împreună cu soţia sa, sâmbătă seară, la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” din Sibiu, unde are loc slujba de Înviere.

Înainte de a intra în lăcaşul de cult şeful statului a transmis un scurt mesaj creştinilor catolici, care serbează duminică Paştele: „În această seară, doresc tuturor creştinilor care sărbătoresc acum, astăzi şi mâine, Înviererea, sărbători fericite, în linişte, în pace, cu familia şi cu prietenii”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, în mesajul transmis cu ocazia sărbătoririi Paştelui de către creştinii romano-catolici, reformaţi, unitarieni şi evanghelici, că nu trebuie să uităm niciun moment că puterea noastră cea mai mare rezidă în capacitatea extraordinară de a ne îngriji unii de alţii şi de a le fi alături celor aflaţi în nevoie.

„Paştele ne oferă prilejul să fim împreună cu cei dragi şi ne aminteşte că suntem însoţiţi mereu de iubirea şi puterea divină”, a mai afirmat preşedintele.

Credincioşii romano-catolici şi protestanţi sărbătoresc duminică Paştele.

În acest an, Paştele Catolic este sărbătorit pe 31 martie, iar Paştele Ortodox pe 5 mai.

În anii 2010, 2011, 2014 şi 2017, Paştele a fost sărbătorit în aceeaşi zi de toţi creştinii - ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici, de evanghelici şi reformaţi, de cultele neoprotestante.

Următorul an când Învierea Domnului va fi sărbătorită în comun va fi în 2025 - la 20 aprilie.