• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-09 10:49:48
  • Sursa:
Indemnizatii de peste 100.000 de euro incasate ilegal in pandemie. Mai multi lautari si organizatori de evenimente, audiati Imagine

Percheziții, joi dimineața, în mai multe județe din țară. Vizați de anchetă ar fi mai mulți artiști și organizatori de evenimente, care ar fi încasat ilegal ajutoare sociale în pandemie, scrie dbonline.ro. 15 oameni vor fi audiați în dosarul de înșelăciune, în care prejudiciul se ridică la peste 560.000 de lei.

Perchezițiile au avut loc în Dâmbovița, Argeș, Prahova, Constanța, Bacău și municipiul București. Potrivit procurorilor, în baza unor documente false, mai multe persoane ar fi încasat ilegal ajutoare de la stat în perioada pandemiei de coronavirus.

"Din investigațiile efectuate a reieșit că, în perioada noiembrie 2020 - iunie 2021, cu ajutorul a patru administratori ai unor societăți comerciale, ar fi fost întocmite în fals contracte de prestări servicii. Prin intermediul acestor documente, s-ar fi atestat în fals că, în contextul Pandemiei de COVID-19, ar fi fost afectată activitatea artistică, iar, astfel, ar fi fost obținute indemnizații de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița", se arată în comunicatul Poliției Române.

Prejudiciul în dosarul de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals în declarații se ridică la peste 560.000 de lei, spun procurorii.

15 persoane vor fi duse, pe parcursul zilei de joi, la audieri.

Cel puțin trei persoane, printre care și un copil, au murit și alte 22 au fost rănite în urma unui atac rusesc cu rachete asupra unui restaurant din centrul oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei, a declarat guvernatorul regional, potrivit Sky News.

Economie 2023-06-27 23:10:45

Când în Țările de Jos s-a anunțat cine va conduce guvernul de coaliție al Regatului, a apărut și o glumă: "tu poate nu știi cine este domnul, dar el sigur știe cine ești tu", asta pentru că actualul prim ministru olandez a fost șeful serviciilor secrete. Lăsând gluma la o parte, noua guvernare are în componență pentru prima oară în istoria țării un partid de extremă dreaptă, cu viziuni care nu favorizează democrația liberală. Ce înseamnă aceste lucruri pentru unitatea Uniunii Europene? Discutăm cu Willemijn van Haaften, ambasadorul Regatului Țărilor de Jos la București.

Economie 2024-10-12 11:10:33

Casa Albă a înlocuit portretul oficial al fostului preşedinte Barack Obama cu o pictură a lui Donald Trump, anunță news.ro. Noul portret îl înfăţişează pe Trump ridicând pumnul în aer, precum a făcut-o într-un moment crucial din campania sa electorală, când un bărbat înarmat a încercat să îl asasineze, în Butler, Pennsylvania. Glonţul l-a rănit doar ușor pe actualul președinte american.

Economie 2025-04-15 12:41:23

Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat încercările unor ţări occidentale de a submina negocierile bilaterale cu SUA, în contextul în care joi are loc la Istanbul a doua rundă de discuţii ruso-americane.„Ştim că nu tuturor le place reluarea contactelor ruso-americane. O parte din elitele occidentale rămân hotărâte să menţină instabilitatea în lume. Aceste forţe vor încerca să torpileze şi să discrediteze dialogul care a început deja", le-a spus liderul de la Kremlin membrilor personalului superior al Serviciului Federal de Securitate (FSB), informează EFE, potrivit Agerpres.În acest sens, preşedintele Rusiei a cerut „utilizarea tuturor mijloacelor în mâinile diplomaţiei şi serviciilor secrete pentru a combate astfel de încercări".Vladimir Putin, fost colonel KGB, a subliniat că administraţia americană anterioară „a început să distrugă însăşi societatea occidentală din interior". „Asta se vede în problemele din economia multor ţări occidentale şi în politica internă. Cu toţii vedem asta", a spus el.În schimb, a sublinia că „partenerii actuali" de la Casa Albă, referindu-se la preşedintele american Donald Trump, demonstrează "pragmatism şi o viziune realistă asupra lucrurilor". "Renunţă la multe stereotipuri, la aşa-numitele reguli şi clişee ideologice mesianice ale predecesorilor lor care, de fapt, au dus la criza întregului sistem de relaţii internaţionale", a menţionat preşedintele rus.Vladimir Putin a subliniat că în mijlocul unei lumi care se schimbă în mod "vertiginos", primele contacte cu noua administraţie americană trezesc "o anumită speranţă". "Există un spirit reciproc pentru a lucra la restabilirea relaţiilor bilaterale şi a rezolva treptat volumul mare de probleme sistemice şi strategice acumulate în arhitectura mondială", a spus el.Reprezentanţi ai Rusiei şi SUA desfăşoară joi, la Istanbul, o a doua rundă de negocieri cu uşile închise, reuniune care se concentrează pe normalizarea relaţiilor diplomatice bilaterale.Prima rundă de negocieri a avut loc pe 18 februarie la Riad, ea marcând primul contact direct între cele două ţări de la începutul războiului din Ucraina, în februarie 2022.Preşedintele Putin a apreciat întâlnirea de la Riad, pe care a considerat-o prima încercare de creştere a încrederii între cele două puteri şi a calificat-o drept crucială pentru obţinerea unei reglementări paşnice în Ucraina.

Economie 2025-02-27 16:42:08

Preşedintele american Joe Biden a apreciat că Vladimir Putin caută „o gură de aer” prin lansarea unui armistiţiu de 36 de ore în Ucraina cu ocazia sărbătorii de Crăciun după calendarul iulian, a declarat joi preşedintele american Joe Biden jurnaliştilor la Casa Albă, răspunzând astfel la întrebarea acestora despre opinia sa referitor la propunerea de încetare a focului lansată de Moscova, relatează Reuters şi AFP.

Economie 2023-01-05 20:29:26

Preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Ambulator, medicul Cosmin Alexandrescu, a atras atenţia că ambulatoriile sunt supraaglomerate, după sărbători şi în plin sezon al gripelor şi virozelor, iar oamenii stau „claie peste grămadă” la uşa cabinetelor. El a atras atenţia şi că unele boli dispărute au început să revină în unele state europene.

Economie 2025-01-08 22:45:32

Un cetățean rus în vârstă de 43 de ani, fost angajat al companiei olandeze ASML, a fost acuzat de furt de tehnologii și de încălcarea legislației privind sancțiunile. Identitatea sa nu a fost dezvăluită, scrie Ukrainska Pravda, care citează NOS (radiodifuziunea olandeză).

Economie 2024-12-09 09:30:14

Viceministrul de externe al Ucrainei, Andri Melnik, a descris posibilitatea ca China să-şi asume un rol de mediere în războiul din Ucraina ca "nefiind nerealist", relatează agențiile DPA și Agerpres. 

Economie 2023-04-30 11:53:35