• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-10 11:57:37
  • Sursa:
Facturi neincasate de 53 de milioane de lei si mai multe produse din import decat autohtone. Concluzii dupa controlul la Casa Unirea Imagine

Facturi neîncasate, în valoare de aproximativ 53 de milioane de lei, sau comercializarea într-o proporţie mai mare a produselor din import decât a celor provenite de la producătorii autohtoni sunt câteva dintre neregulile constatate de Direcția de control de la Ministerul Agriculturii după controlul la Casa Unirea. Raportul a fost trimis și instituțiilor abilitate pentru a stabili dacă faptele pot fi încadrate ca infracțiuni.

Controlul a avut loc în perioada 13 decembrie 2023 - 31 ianuarie 2024.

Potrivit datelor furnizate de MADR la solicitarea Agerpres, controlul a scos la iveală faptul că din suma totală de mărfuri facturată de Casa Unirea pe parcursul anului 2023, în valoare de aproximativ 79,6 milioane de lei, societatea a încasat aproximativ 26,6 milioane de lei până la data de 10 ianuarie 2024.

Astfel, Casa Unirea înregistrează facturi neîncasate în valoare de aproximativ 53 de milioane de lei, rezultate din derularea contractelor cadru de furnizare de produse.

"Peste 95% din această sumă reprezintă sume aferente facturilor neîncasate provenind de la 14 societăţi comerciale partenere (clienţi). Precizăm că din suma de 53 milioane de lei, aproximativ 45 milioane lei reprezintă facturi neîncasate de la 3 societăţi comerciale. Termenele scadente aferente facturilor emise de către societatea Casa Unirea înregistrează şi peste 100 de zile întârziere, cea mai veche factură emisă şi neîncasată având scadenţa la data de 24.07.2023", se arată în documentul transmis de Ministerul Agriculturii.

De asemenea, pe durata controlului, directorul general al societăţii Casa Unirea (Mariana Cotoi, n.r.) nu a putut prezenta documente privind iniţierea vreunui demers în vederea calculării şi facturării penalităţilor de întârziere conform prevederilor contractuale. În plus, ca urmare a solicitărilor echipei de control, directorul general al societăţii a comunicat faptul că au fost iniţiate demersuri pentru notificarea debitorilor, iar la data de 29.12.2023 au fost depuse în bancă instrumentele de plată - bilete la ordin şi file CEC. "La data de 15.01.2024, instrumentele de plată (file CEC şi bilete la ordin) au fost însă retrase de către directorul general al societăţii Casa Unirea, deşi acesta se afla în concediu de odihnă în perioada 03-19.01.2024. Prin acest demers a fost împiedicată recuperarea sumelor restante de la clienţii societăţii, directorul general acţionând împotriva intereselor societăţii Casa Unirea", susţin reprezentanţii MADR.

În şedinţa comună a Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) şi a Consiliului de Administraţie (CA) a societăţii Casa Unirea din data de 2 august 2023, reprezentantul AGA a atenţionat asupra riscului de neîncasare a facturilor emise de Casa Unirea către unii clienţi, a propus sistarea livrărilor de marfă către aceştia şi constituirea de garanţii contra riscului de neplată.Totodată, în cadrul controlului desfăşurat, directorul general al societăţii Casa Unirea nu a prezentat înscrisuri care să demonstreze faptul că recomandările AGA au fost materializate în demersuri sau acţiuni care să conducă la recuperarea creanţelor, diminuarea riscurilor de neîncasare şi protejarea intereselor societăţii Casa Unirea.

"S-a constatat că produsele achiziţionate de Casa Unirea şi comercializate ulterior provin în cea mai mare parte de la mărci consacrate la nivel internaţional, din producţie UE sau non UE, iar cele achiziţionate de la fermieri sau producători români sunt într-o proporţie nesemnificativă, fapt ce denotă îndepărtarea managementului de la obiectivul avut în vedere de acţionarul unic atunci când a fost creată această societate, acela de a facilita vânzarea mărfurilor agroalimentare produse în fermele din România", se arată în raportul de control al MADR.

Potrivit sursei citate, un alt aspect relevant pentru activitatea directorului general reiese din derularea raporturilor comerciale ale societăţii cu unele dintre societăţile partenere. Astfel, s-a constatat un mod de lucru prin care fie clientul final îi indica de la început Casei Unirea furnizorul de la care să facă achiziţia, fie furnizorul îi transmitea Casei Unirea cine este clientul final al produselor intermediate.

În urma controlului s-a mai constatat că prin selecţia superficială a unor parteneri comerciali ai societăţii Casa Unirea - firme care nu au raportat indicatori sau nu au prezentat garanţii care să susţină un parteneriat sigur - prin continuarea relaţiilor comerciale cu partenerii care înregistrau facturi care aveau scadenţa depăşită, precum şi prin lipsa unor acţiuni de somare a societăţilor cu privire la depăşirea termenele scadente sau de emitere a facturilor aferente penalităţilor, "directorul general nu şi-a respectat obligaţiile ce decurg din Contractul de mandat".

Potrivit reglementărilor legale în vigoare, Nota de control privind verificarea şi analizarea activităţii Societăţii Naţionale "Casa Română de Comerţ Agroalimentar Unirea" SA a fost transmisă spre analiză instituţiilor abilitate pentru a stabili conform competenţelor dacă "faptele prezentate îmbracă forma unor infracţiuni", precum şi organelor de control cu atribuţii în analiza concluziilor cu impact fiscal.

Nota de control a fost transmisă şi AGA, pentru a lua la cunoştinţă despre constatările şi concluziile rezultate în urma verificărilor efectuate de către echipa de control, precum şi Consiliului de Administraţie, care în şedinţa din data de 7 februarie 2024, analizând activitatea directorului general, a dispus revocarea din funcţie a acestuia şi numirea unei alte persoane în funcţia de director general, în condiţiile legii. Este vorba de legumicultorul Ionuţ Radu, din judeţul Olt, care figura ca membru în CA al Casei Unirea.O echipă de control din cadrul Direcţiei Generale Control, Antifraudă şi Inspecţii (DGCAI) a realizat, în perioada 13 decembrie 2023 - 31 ianuarie 2024, verificarea şi analizarea activităţii Societăţii Naţionale "Casa Română de Comerţ Agroalimentar Unirea SA", pentru perioada 2021-2023, pe baza documentelor puse la dispoziţie şi a informaţiilor furnizate de către reprezentanţii societăţii.

Pe data de 16 ianuarie, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat că a trimis Corpul de Control al ministerului la Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea, în urma neregulilor semnalate de Consiliul de Administraţie referitoare la valorificarea unor produse de import prin această societate, nu doar din producţia autohtonă, urmând să ia "măsurile cele mai dure" dacă vor fi găsite nereguli.

"Situaţia nu este una bună, informaţiile sunt corecte (privind valorificarea produselor de import n.r.). În momentul de faţă am trimis Corpul de Control la Casa Unirea. Aştept raportul şi bineînţeles că voi lua deciziile care se impun. Am fost solicitat atât de Consiliul de Administraţie cât şi de AGA (Adunarea Generală a Acţionarilor) să transmit Corpul de Control către Casa Unirea. După finalizarea acestui control vi-l voi pune la dispoziţie", a declarat atunci Florin Barbu.

Casa Română de Comerţ Agroalimentar Unirea SA este o societate naţională înfiinţată în 2018, în primul mandat al ministrului Agriculturii, Petre Daea, cu scopul de a valorifica producţia agricolă naţională. Obiectivul acesteia era de a deschide un lanţ de 60 de magazine cu produse româneşti provenite de la mici producători. Doar două magazine au fost deschise, unul în Bucureşti şi altul în Sibiu, până când proiectul a fost sistat, respectiv în noiembrie 2019, în mandatul ministrului Adrian Oros.

Activitatea societăţii a fost reluată în luna octombrie 2022, în al doilea mandat al lui Petre Daea, după trei ani de întrerupere, odată cu semnarea unui prim contract cu producătorii agricoli pentru 100 de tone de legume.

Armata rusă folosește un amestec de trupe de elită cu unități formate din foști deținuți, în cadrul noilor acțiuni ofensive declanșate în estul Ucrainei, în regiunea Kupiansk (situată între regiunile Harkov și Luhansk). Deși ministerul rus al Apărării a anunțat că trupele ruse au obținut câștiguri teritoriale limitate, forțele Moscovei nu vor putea să avanseze ori să reușească o străpungere decisivă a lniei frontului, din cauza calității slabe a trupelor, se arată în cel mai recent raport al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), publicat luni dimineața (ora României).

Economie 2023-07-19 10:56:46

Ministerul rus al Culturii a interzis difuzarea documentarului „Foametea” în toate cinematografele din țară, scrie publicația Meduza. Filmul reconstituie istoria foametei care a luat milioane de vieți rusești în timpul războiului civil din anii 1920, iar ministerul spune că a revocat licența de proiecție pentru că a primit „numeroase plângeri” din partea publicului.

Economie 2022-11-14 21:38:58

Coreea de Nord a declarat joi că a rupt acordul militar cu Coreea de Sud și că va desfăşura forţe armate mai puternice la graniţa cu Sudul, după ce, cu o zi înainte, Seulul anunțase o denunțare parțială a aceluiași acord. Tensiunile dintre cele două Corei au crescut din nou după ce Phenianul a lansat pe orbită un satelit-spion, în ciuda protestelor oficiale ale Seulului.

Economie 2023-11-23 12:15:36

Radio Europa Liberă/Radio Liberty a dat marţi în judecată administraţia Trump într-o încercare de a împiedica eliminarea totală a finanțării federale pentru  radiodifuzorul susţinut de SUA, relatează npr.org.

Economie 2025-03-19 08:57:17

Cărţile din seria „James Bond” ale scriitorului britanic Ian Fleming vor fi reeditate pentru a le adapta secolului XXI, urmând să fie îndepărtate mai multe referiri la rasă, care ar putea fi considerate ofensatoare pentru cititorul modern. Cărţile urmează să fie publicate în aprilie, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la apariţia primului roman cu agentul 007, relatează The Sunday Telegraph.

Economie 2023-02-27 13:02:41

În România nu există taxă pe soare şi nu s-a pus problema introducerii unei astfel de taxe, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria, transmite Agerpres.

Economie 2024-02-16 16:59:42

Șoferul de 19 ani care a condus beat și a ucis trei tineri în Alba a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El ceruse judecătorilor să fie plasat în arest la domiciliu sau chiar sub control judiciar.

Economie 2023-08-28 08:40:55

Amiralul în retragere al marinei americane James Stavridis susține că războiul din Ucraina s-ar putea încheia "la fel ca Războiul din Coreea", cu "Rusia agățată de teritorii din Ucraina". Stavridis a mai precizat că atât Rusia cât și Ucraina "sunt din ce în ce mai epuizate de conflict", iar acest lucru ar putea conduce la o deschidere a ambelor țări către negocieri spre finele anului 2024, probabil dupa alegerile din SUA. arată BusinessInsider.

Economie 2024-01-29 13:07:15