• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-14 22:13:21
  • Sursa:
Ligia Deca: Promisiunea a fost onorata: incepand de astazi, cadrele didactice din Romania primesc salariile majorate Imagine

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a transmis că, începând de vineri, cadrele didactice primesc salariile majorate, în urma adoptării OUG prin care s-a acordat o creştere medie de peste 25% a salariilor pentru personalul didactic.

”Promisiunea a fost onorată: începând de astăzi, cadrele didactice din România primesc salariile majorate! Primul salariu majorat a fost virat chiar astăzi în contul angajaţilor din sistemul de învăţământ. Demersul a fost posibil în urma OUG adoptate de Guvern, prin care este acordată o creştere medie de peste 25% a salariilor pentru personalul didactic (1.300 lei brut pentru fiecare funcţie didactică, indiferent de vechime sau de grad)”, a scris Ligia Deca, vineri, într-o postare pe Facebook.

Deca a precizat că majorările salariale reprezintă ”încă o dovadă a faptului că rolul cadrelor didactice este unul deosebit de important pentru un sistem educaţional de calitate”.

”Eu voi face tot ce ţine de mine pentru a susţine profesorii din România. Le mulţumesc cadrelor didactice pentru implicare şi pentru că reprezintă modele pentru elevii noştri!”, a afirmat ministrul Educaţiei.