• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-15 07:39:48
  • Sursa:
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute in 15 iulie Imagine

1997 - ASASINAT ÎN LUMEA MODEI 

Creatorul de modă Gianni Versace, fondatorul casei de modă cu același nume, a fost asasinat în fața vilei sale din Miami, Statele Unite. Avea 50 de ani atunci. A fost a cincea și cea din urmă victimă a criminalului în serie Andrew Cunanan. Anchetatorii au descoperit că el era obsedat de Gianni Versace. Zicea că sunt prieteni. Asasinul s-a omorât înainte să-l prindă poliția. Gianni Versace a fost cremat iar cenușa a fost dusă în Italia, în cripta familie. O slujbă a avut loc în catedrala din Milano.1799 - CHEIA CĂTRE SECRETE ANTICEÎn timpul campaniei militare a lui Napoleon în Egipt, unul dintre ofițerii francezi, Pierre-François Bouchard, dă peste o stelă antică în ruinele orașului Rashid, numit și Rosetta. Artefactul, o piatră neagră, era din anul 196 î.Hr. Pe una dintre fețe era gravat același text, dar în trei limbi diferite: greacă, egipteană antică în hieroglife și în grafie demotică. Piatra Rosetta a funcționat ca o cheie pentru traducerea hieroglifelor egiptene anitice. Patru ani mai târziu, un alt francez, Champollion, a spart secretul limbii faraonilor.1955 - ÎMPOTRIVA ARMELOR NUCLEARE18 laureați Nobel, reuniți pe insula Mainau din Bavaria, au semnat o declarație comună prin care cereau ca armele nucleare să nu mai fie folosite vreodată. Otto Hahn, supranumit părintele fisiunii nucleare, și Max Born, mentor pentru unii dintre creatorii primei bombe atomice, au venit cu inițiativa și au redactat documentul. Semnatarii au recunoscut că frica de armele atomice menține pacea. Dar au spus că acest echilibru nu poate rezista pentru mult timp și că lumea poate fi anihilată.

Liderul interimar al USR, Dominic Fritz, primar al municipiului Timişoara, a anunţat luni că va candida la preşedinţia formaţiunii. „Vreau să construim împreună aceea viziune care ne poate transforma dintr-un partid de nişă, al urbanului mare, în cea mai importantă forţă politică a României, care câştigă alegerile”, a spus el.

Economie 2025-06-02 23:40:53

Liderii grupării islamiste Hamas și ai mișcării Fatah a președintelui palestinian Mahmoud Abbas au discutat miercuri despre planurile de cooperare după războiul din Gaza într-o nouă întâlnire ținută la Cairo, a declarat un oficial Hamas pentru Reuters.

Economie 2024-10-10 07:00:03

Lumea este la „începutul sfârșitului” erei combustibililor fosili, potrivit Agenției Internaționale a Energiei, care pentru prima dată a prezis că cererea pentru petrol, gaze naturale și cărbune va atinge apogeul înainte de anul 2030, scrie Financial Times.

Economie 2023-09-13 08:00:24

Funcția lui Eduard Hellvig va fi ocupată interimar de prim-adjunctul SRI, generalul Răzvan Ionescu, cu o experiență de peste două decenii în munca operativă a Serviciului. Înainte de a fi prim-adjunct al șefului SRI, acesta a condus o unitate centrală pentru combaterea amenințărilor transfrontaliere.

Economie 2023-07-03 14:10:22

Columbia a lansat faza inițială a unei expediții subacvatice de explorare a unei corăbii spaniole care s-a scufundat în Marea Caraibilor cu peste 300 de ani în urmă și despre care se crede că ar conține artefacte în valoare de miliarde de dolari, iar dreptul asupra acestor comori este disputat intens, potrivit CNN.

Economie 2024-05-24 07:00:20

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc anunță că a depus, luni, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un denunț la adresa Dianei Ivanovici Șoșoacă, privind săvârșirea infracțiunii de „promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității şi de crime de război”, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 5 din OUG 31/2002. În replică, eurodeputata a declarat că IICCMER este „un institut inutil care e presărat cu toate mortăciunile existente în sistemul securistoid românesc mi-au formulat dosar penal”. Ea a adăugat că din acest moment va pronunţa numele lui Nicolae Ceauşescu în fiecare zi când va fi invitată sau pe live-uri.

Economie 2025-02-17 15:02:35

Donald Trump, președintele SUA, a declarat că „nu are intenția de a-l concedia” pe Jerome Powell, actualul președinte al Rezervei Federale, în ciuda criticilor repetate la adresa acestuia, informează BBC.

Economie 2025-04-23 12:38:01

Guvernul american avertizează din nou China să renunțe la manevrele militare „agresive” pentru că acestea ar putea să se soldeze, într-un final, cu răniți. Administrația de la Washington a avertizat regimul de la Beijing după un incident periculos în weekend - o navă chinezească a tăiat calea unui distrugător SUA, la un pas de ciocnire.

Economie 2023-06-05 22:50:27