• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-03 10:13:44
  • Sursa:
Elevul de 15 ani care a obligat doi copii sa isi bage capul in WC a fost arestat pentru 20 de zile Imagine

Elevul în vârstă de 15 ani, reţinut după ce a agresat şi umilit doi colegi în interiorul Colegiului Tehnic „Dumitru Mangeron” din Bacău, a fost arestat preventiv pentru 20 zile. El nu este la primul incident violent la școală.

„Poliţiştii băcăuani au continuat administrarea probatoriului în cazul tânărului de 15 ani, reţinut pentru loviri sau alte violenţe, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău. Astfel, s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de acesta, sub aspectul comiterii a două infracţiuni de lipsire de libertate. Ulterior, minorul a fost prezentat instanţei care, la propunerea unităţii de parchet, a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 20 de zile”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru, potrivit Agerpres.

Iniţial, minorul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 ore, sub acuzaţia de loviri sau alte violenţe, dar în urma anchetei s-a constatat că el a comis şi infracţiunea de lipsire de libertate.

În imaginile apărute pe reţelele de socializare se vede un elev care este lovit de un coleg, în toaleta unităţii şcolare, însă martorii spun că băiatul agresat ar fi fost obligat să bage capul în vasul de toaletă.

În paralel cu ancheta poliţiştilor, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Bacău desfăşoară propriile verificări în acest caz.

„Din primele verificări rezultă că incidentul s-ar fi petrecut joi, 26 ianuarie. Din păcate, acesta survine altor momente - unul care a avut loc în noiembrie 2022 şi altul cu o săptămână în urmă - în care elevul agresor a şicanat, respectiv a muşcat un coleg de clasă, motiv pentru care a fost sancţionat cu scăderea cu două puncte a notei la purtare şi cu avertisment. Acum a reacţionat şi mai violent, lovindu-i pe doi colegi cu cerinţe educaţionale speciale”, a declarat conducerea ISJ Bacău.

Măsurile dispuse imediat au vizat oferirea de consiliere psihologică şi protecţie copiilor agresaţi.

De asemenea, inspectorul şcolar general Ana-Maria Egarmin a dispus o cercetare prealabilă, în vederea realizării cercetării disciplinare a conducerii liceului.

Prefectul Lucian-Gabriel Bogdănel a declarat, joi, că doreşte ca Instituţia Prefectului să încheie „în cel mai scurt timp” un parteneriat cu IPJ şi ISJ, pentru combaterea bullying-ului şi violenţei în şcoli.

Poliţiştii băcăuani s-au autosesizat şi au demarat o anchetă la Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron”, după ce pe reţelele de socializare a apărut un filmuleţ în care un elev agresează şi umileşte doi colegi, forţându-i să bage capul în vasul de toaletă.

Inundațiile catastrofale din Pakistan, soldate cu peste 1.100 de morți, au creat un lac uriaș în provincia Sindh, informează CNN.

Economie 2022-08-31 12:38:05

Pe 26 august, Rusia a efectuat cel mai amplu atac cu rază lungă de acțiune asupra Ucrainei de până acum, desfășurând cel puțin 127 de rachete și 109 drone. Un element neașteptat în acest atac a fost implicarea bombardierelor strategice Tu-95, care și-au lansat rachetele de croazieră din regiunea Volgograd și din Marea Caspică. Comandamentul Forțelor Aeriene ale Ucrainei a anunțat că un total de 77 de rachete de croazieră Kh-101 au pătruns în spațiul aerian al Ucrainei. În jurul orei 5 dimineața, rapoartele indicau că 11 aeronave Tu-95MS erau active.

Economie 2024-08-28 14:26:22

„Pastila portocalie” a ajuns în România. Este vorba despre drogul denumit generic „Donkey Kong” din familia amfetaminelor, care, potrivit experților, poate provoca halucinații, convulsii și moarte.

Economie 2024-05-04 22:03:03

Trupele ucrainene au postat pe rețelele sociale o înregistrare video de aproape 20 de minute care arată eforturile unor geniști ucraineni care încearcă să pună mine antitanc pe un câmp din apropierea Avdiivka, oraș care e din luna octombrie epicentrul unor bătălii extrem de dure între armatele Kievului și ale Moscovei. Rușii au declanșat în această regiune o ofensivă și, în ciuda pierderilor grele, continuă să atace în încercarea de a încercui acest oraș-fortăreață din regiunea Donețk, aflat sub controlul ucrainenilor încă din 2014.

Economie 2023-12-13 08:00:55

Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, spune că raidul aerian al Israelului care a lovit Teheranul și alte zone vineri seara nu trebuie „nici minimalizat, nici exagerat”, potrivit BBC.

Economie 2024-10-27 16:15:31

Lucrările la podul de la Luțca, peste Siret, care s-a prăbușit joi, „nu sunt finalizate și recepționate, așadar, obiectivul nu putea fi dat în folosință”, afirmă, într-un comunicat, Ministerul Dezvoltării.

Economie 2022-06-09 18:22:07

Zeci de persoane au murit, duminică, în ciocniri între suporteri în timpul unui meci de fotbal la N’Zérékoré, în sud-estul Guineei, au declarat surse medicale pentru agenția AFP, citată de News.ro.

Economie 2024-12-02 09:22:39

Familia cetăţeanului francez Bernard Phelan a anunţat miercuri că acesta a fost condamnat de justiţia din Iran la şase ani şi jumătate de închisoare, pentru spionaj, transmite dpa.

Economie 2023-03-08 22:36:07