• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-04 08:13:13
  • Sursa:
Elevii se intorc astazi la cursuri. Incepe al doilea modul al acestui an scolar Imagine

Elevii încep, luni, cursurile celui de-al doilea modul al anului şcolar 2024-2025, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Cel de-al doilea modul se desfăşoară de luni, 4 noiembrie, până vineri, 20 decembrie.

Anul şcolar 2024-2025 este structurat pe intervale de cursuri şi intervale de vacanţă astfel:

Intervale de cursuri:- de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;- de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;- de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educaţiei, cu părinţii/reprezentanţii legali ai acestora şi cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităţilor de învăţământ;- de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;- de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;

Intervale de vacanţă:- de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;- de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marţi, 7 ianuarie 2025;- o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 10 februarie - 2 martie 2025;- de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;- de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

În zilele nelucrătoare sau de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.

Programul naţional "Şcoala altfel" şi Programul "Săptămâna verde" se desfăşoară în perioada 9 septembrie 2024 - 30 mai 2025, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ, scrie Agerpres.

La clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică şi din învăţământul profesional, în perioadele dedicate programelor "Şcoala altfel" şi "Săptămâna verde" se organizează activităţi de instruire practică, urmărind şi scopul acestor programe.

În situaţia suspendării cursurilor conform Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, măsurile privind parcurgerea integrală a programei şcolare prin modalităţi alternative stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ nu se dispun în perioada vacanţelor şcolare.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, cu avizul Ministerului Educaţiei, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar.

Aprobarea modificării structurii anului şcolar se acordă în condiţiile asigurării parcurgerii integrale a programei şcolare, precum şi a posibilităţii ca toţi elevii să participe, fără restricţii, la examenele şi evaluările naţionale.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că bucureştenii se pot plimba, începând de vineri seară, pe Podul Mare din Cişmigiu, care a fost consolidat şi renovat.

Economie 2023-04-28 18:10:16

Cel mai bun lunetist din lume luptă pe frontul din Ucraina, unde va antrena mai mulți lunetiști. Este vorba despre un canadian care a devenit cunoscut după ce a ucis un terorist de la o distanță record de 3,5 kilometri.

Economie 2022-09-30 09:22:29

Peste 15.000 de persoane sunt date dispărute de la începutul războiului, a declarat un oficial din cadrul Comisiei Internaționale pentru Persoane Dispărute. Nu se știe câte dintre ele au fost deportate, ținute în detenție în Rusia, sunt în viață sau au murit și sunt îngropate în gropi comune, scrie Sky News.

Economie 2022-11-25 10:34:04

Liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat că Sebastian Burduja, ales candidat pentru Primăria București după ce coaliția a renunțat la Cătălin Cîrstoiu, e "opțiunea care dă speranțe celor care nu s-au decis până acum".  "A fost o discuție decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranță să putem să recuperăm", a mai spus Ciucă.

Economie 2024-04-23 12:06:48

Opozantul rus încarcerat Aleksei Navalnîi, care denunţă de mai multe săptămâni o înăsprire a condiţiilor sale de detenţie, a indicat luni că va da în judecată închisoarea pentru că este privat de ghete de iarnă, chiar dacă afară a nins şi temperaturile au scăzut, relatează AFP.

Economie 2022-11-21 18:31:56

Kanye West a creat o nouă controversă care a generat un val de reacții dure pe internet. Vinde acum tricouri cu svastici, simbolul nazist, pe site-ul său web, încheind astfel o săptămână plină de mesaje antisemite și homofobe postate pe rețeaua socială X, scrie CNN.

Economie 2025-02-10 22:09:34

Mai multe ministere primesc bani în plus față de anul trecut, conform unui proiect de buget pentru 2025 obținut de Digi24. Cea mai mare creștere este la ministerul Energiei – 153%. Transporturile, Educația, Sănătatea, Mediul și Apărarea vor avea de asemenea bugete mai mari, în timp ce la Agricultură, Cultură și Dezvoltare s-au tăiat fonduri. Bugete mai mici vor avea de asemenea Administrația Prezidențială, Senatul și Camera Deputaților, în timp ce serviciile de informații vor primi mai multe fonduri. Schița de buget ar putea suferi modificări în ședința de astăzi a coaliției.

Economie 2025-01-30 23:20:59

Fostul președinte al PSD, Victor Ponta, a declarat marți, la Digi24, că nu o va vota pe Elena Lasconi la alegerile prezidențiale din turul 2 de duminică, precizând că toți liderii social democrați cu care a discutat, cu o singură excepție, vor face același lucru. Cu toate acestea, Ponta refuză să afirme dacă votul său va merge către Călin Goergescu. 

Economie 2024-12-03 23:49:28