Cod galben de vreme severa in mare parte din tara. Ploi torentiale, grindina si vijelii, pana la noapte
  • Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-02 10:22:14
  • Sursa:
Cod galben de vreme severa in mare parte din tara. Ploi torentiale, grindina si vijelii, pana la noapte Imagine

Meteorologii au emis joi o avertizare Cod galben de vreme rea pentru intervalul orar 12.00 - 23.00, în 28 de județe din țară. Cantitățile de apă vor depăși pe 30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Avertizarea Cod galben vizează județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Covasna, Vrancea, Tulcea, Constanța, Bacău, Neamț, Iași, Botoșani și Suceava.

Joi, între orele 12.00 - 23.00, în zonele montane, local în Moldova, Transilvania, Maramureș, sudul Banatului și în zona continentală a Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Astfel de manifestări vor fi pe arii restrânse și în restul țării.

Indicele temperatură umezeală se apropie de pragul critic, joi, în București. Meteorologii au emis prognoza specială pentru Capitală, valabilă joi între orele 12.00 - 23.00.

Vremea va deveni călduroasă după-amiaza când și indicele temperatură umezeală (ITU) se va apropia de pragul critic de 80 de unități.

Cerul va fi variabil cu unele înnorări după-amiaza, însă probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi redusă.

Vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade.

China consumă tot mai mult cărbune, arată un nou studiu, aprobând noi proiecte și construind noi termocentrale, deși a promis să redusă emisiile de carbon pe măsură ce lumea se afundă tot mai mult într-o criză climatică, scrie CNN.

Economie 2023-02-27 13:55:15

Un bărbat care a agresat mai multe femei pe străzile din Timișoara a fost reținut de polițiști. Individul a fost prins în momentul în care una dintre victime a sunat la 112 și a cerut ajutor.

Economie 2024-09-06 14:16:16

Ungaria a pus în libertate în ultimele săptămâni 777 de cetăţeni străini, în majoritate sârbi, ucraineni şi români, condamnaţi pentru trafic de persoane, a anunţat miercuri direcţia ungară pentru închisori (BvOP), în răspuns la o solicitare a agenţiei Reuters.

Economie 2023-05-31 19:16:11

Ministrul Cercetării şi Digitalizării Bogdan Ivan a anunţat, la o conferinţă de presă la PSD Arad, că va fi semnat un contract pentru o aplicaţie prin care românii vor avea, până la finalul anului, dacă toate se vor derula conform calendului, acest instrument la dispoziţie care îi va ajuta să scape de ghişee şi hârtii în relaţia cu statul.

Economie 2024-03-15 18:40:38

ACTUALIZARE: Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a anunţat, luni, că site-ul instituţiei a fost vizat de un incident cibernetic, însă nicio informaţie nu a fost pierdută.

Economie 2023-04-17 18:16:32

Un bărbat din municipiul Braşov a fost arestat preventiv, în judeţul Cluj, după ce a accesat ilegal conturile bancare ale mai multor persoane, plătind din banii acestora comenzi în valoare de 100.000 de lei. El a fost prins în flagrant în timp ce ridica telefoane mobile de peste 40.000 de lei pe care le achitase online în acest mod.

Economie 2023-12-26 17:19:41

James Howells se gândește să cumpere o groapă de gunoi a consiliului din sudul Țării Galilor, după ce fostul său partener a aruncat din greșeală un hard disk care conținea portofelul său Bitcoin.

Economie 2025-03-02 07:00:25

Tânărul ruso-ucrainean suspectat că ar fi plănuit un atac violent în Franţa şi care a fost arestat într-un hotel din apropierea aeroportului Roissy-Charles de Gaulle a fost pus sub acuzare şi încarcerat vineri la Paris, a anunţat Parchetul naţional antiterorist, potrivit AFP, preluată de News.ro.

Economie 2024-06-07 23:42:53