Lupta Europei de a înlocui ajutorul militar american pentru Ucraina evidențiază provocările politice și industriale profunde care fac continentul vulnerabil la agresiunea rusă, este de părere Samantha de Bendern, asociat al Think Thank-ului britanic Chatham House, într-o analiză pentru Kyiv Independent.

De la alegerea lui Donald Trump ca președinte al Statelor Unite, toată lumea se întreabă dacă Europa, inclusiv Regatul Unit, poate înlocui asistența militară pe care SUA o acordă Ucrainei. Răspunsul scurt este nu. Motivele pentru aceasta sunt un amestec de politică și capacități.

În prezent, SUA și Uniunea Europeană furnizează Ucrainei ajutoare militare similare - 43% fiecare, conform celor mai recente cifre. În UE, Germania este cel mai mare donator (12 %), iar Regatul Unit oferă al doilea cel mai generos ajutor din afara UE (9 %).

Aceste cifre vorbesc de la sine: Pentru ca UE să înlocuiască SUA, ar trebui să își dubleze ajutorul militar pentru Ucraina. Situația politică actuală din Europa, împreună cu capacitățile militare reale ale fiecărei țări europene, înseamnă că Europa nu va fi în măsură să accelereze pe termen scurt. Acest lucru este rău pentru Ucraina și este o veste proastă pentru Europa, care se trezește încet la realitatea că, fără SUA, ar avea dificultăți în a organiza o apărare semnificativă împotriva unui agresor extern.

după sfârșitul Războiului Rece, majoritatea țărilor europene și-au redus producția militară și/sau și-au schimbat modelele industriale militare, concentrându-se pe piețele de export și pe producția „just-in-time”. Institutul Kiel pentru economia mondială, un centru de cercetare german, oferă exemplul Germaniei, care a crescut recent cheltuielile militare. Dar, la ratele actuale, ar fi nevoie de zeci de ani pentru ca țara să își refacă stocurile de arme la nivelul de acum 20 de ani.

Potrivit Consiliului European pentru Relații Externe, „de la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, industria de apărare a Europei și-a mărit capacitatea de producție de muniție cu 50% și își propune să producă peste 2 milioane de obuze pe an până la sfârșitul anului 2025 - dublu față de capacitatea sa din februarie 2022”, ceea ce reprezintă o evoluție pozitivă.

Comisia Europeană a propus trecerea UE la o economie de război, dar acest lucru este încă în faza de discuții. Ucraina va avea nevoie de mai mult decât propunerile dezbătute la Bruxelles pentru a acoperi deficitul lăsat de o potențială retragere americană.

Pentru a complica lucrurile, apărarea este unul dintre cele mai puțin integrate sectoare industriale din UE, ceea ce înseamnă că nu poate beneficia de economiile de scară ale complexului militar-industrial din SUA. De la Brexit, Regatul Unit nu va mai putea participa la proiectele industriei de apărare la nivelul UE, ceea ce sporește provocările. Cu toate acestea, acordurile bilaterale dintre Regatul Unit și Franța și dintre Regatul Unit și Germania vor încerca să faciliteze achizițiile și dezvoltarea militară între Regatul Unit și două mari puteri europene în domeniul apărării.

Președintele francez Emmanuel Macron a fost unul dintre cei mai vocali lideri vest-europeni care a cerut o apărare europeană independentă și un sprijin necondiționat pentru Ucraina. Însă progresele reale în ceea ce privește creșterea producției industriale în Franța au fost lente. Franța rămâne unul dintre cei mai mici contribuitori la ajutorul militar pentru Ucraina în raport cu PIB-ul său, deși francezii au livrat cea mai mare parte din ceea ce au promis.

Lipsa de capacitate nu este doar o problemă europeană, ci o problemă la nivelul întregului NATO. În februarie 2023, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că rata cheltuielilor Ucrainei cu muniția este de multe ori mai mare decât rata actuală de producție a aliaților, punând sub presiune industriile de apărare ale NATO. Chiar înainte de victoria lui Trump, o dezangajare a SUA din Europa părea probabilă din cauza tensiunilor din propriul sector de apărare și a pivotului strategic al instituției de apărare către Asia și Orientul Mijlociu.

Keir Giles de la Chatham House, a cărui carte „Who Will Defend Europe” a fost lansată la începutul acestei luni, susține că Europa a știut întotdeauna ce va însemna sosirea lui Trump pentru Ucraina. Un precursor a fost văzut la începutul acestui an, când Congresul a blocat noul pachet de ajutor militar pentru Ucraina. Rezultatul pe câmpul de luptă a fost clar în ceea ce privește pierderea de oameni și de teritoriu. Avertismentul lui Giles este cumplit: „Dacă Washingtonul demisionează, nimic nu mai poate sta în calea Rusiei”, fie pentru Ucraina, fie pentru Europa în ansamblu.

Pe măsură ce Ucraina se apropie de cea de-a treia aniversare a războiului total cu Rusia, crește presiunea asupra liderilor săi pentru a negocia. Din cauza anilor de „neglijență criminală în serviciu” din partea guvernelor europene, după cum o numește Giles, Europa se află acum într-o poziție în care nu poate apăra o țară care a sacrificat zeci, poate sute de mii de vieți pentru a-și apăra nu numai propriul teritoriu, ci și Europa în ansamblu.

La momentul redactării acestui raport, Germania, cel mai mare donator militar european pentru Ucraina, a intrat în haos politic odată cu prăbușirea coaliției conduse de Olaf Scholz-. Francezul Macron, un apărător ferm al Ucrainei, în ciuda impulsurilor sale inițiale de a căuta dialogul cu președintele rus Vladimir Putin, și-a pierdut o mare parte din libertatea de acțiune de la alegerile parlamentare din iunie, când și-a pierdut majoritatea.

În alte părți ale Europei, partidele politice de extremă dreaptă și de extremă stângă, cu simpatii pro-rusești, sunt în creștere. Premierul ungar Viktor Orban, un prieten al lui Putin și al lui Trump, este un obstacol major în calea asistenței militare acordate Ucrainei la nivelul UE.

Țările de pe noua linie de front a Europei - statele baltice Estonia, Letonia și Lituania, precum și Polonia - înțeleg amenințarea rusă. Acestea au fost generoase față de Ucraina în termeni absoluți, sporindu-și în același timp propriile cheltuieli pentru apărare.

Deși UE și statele sale membre au făcut progrese în ceea ce privește creșterea ajutorului și a producției militare, realitatea crudă rămâne că Europa nu poate încă umple golul lăsat de SUA, nici în ceea ce privește propria apărare, nici în ceea ce privește cea a Ucrainei. Atât timp cât interesele naționale percepute continuă să fie divergente și stabilitatea politică se clatină, în special în țări-cheie precum Germania și Franța, Europa se va strădui să formuleze un răspuns unitar și eficient la războiul care face ravagii pe continentul său.

Dar a sosit momentul ca Europa să se confrunte cu obligațiile sale, deoarece mizele nu au fost niciodată mai mari. Aceasta ar trebui să înceapă prin emularea Poloniei și a țărilor nordice, înțelegând că apărarea Ucrainei nu este un act de caritate, ci prioritatea numărul unu pentru autoapărare.