Marine Le Pen a făcut mereu echilibristică între a fi outsiderul, intenționând să distrugă establishmentul francez, și a cultiva o imagine mai mainstream pentru a câștiga un sprijin suficient de larg în speranța de a deveni într-o zi președinte. Criza politică recentă din Franța a scos în evidență această alegere dură. Într-o mișcare brutală, săptămâna trecută, ea a devenit Le Pen de odinioară, perturbatoarea șefă, punând capăt guvernării de centru-dreapta și împingând țara mai aproape de pragul haosului și al turbulențelor financiare, scrie Politico.

Acum, pe măsură ce praful furtunii politice se așează, Le Pen trebuie să își dea seama dacă a fost un risc care a meritat să fie luat sau dacă a anulat anii de muncă minuțioasă pentru a se face eligibilă. Și, după ce a aruncat în aer un guvern, se va alinia din nou și va sprijini următorul prim-ministru al președintelui Emmanuel Macron, care a fost numit vineri, sau va continua să strige de pe margine?

Prin decizia de a nu-l susține pe prim-ministrul Michel Barnier și guvernul său de centru-dreapta cu privire la un buget auster menit să reducă deficitul masiv al Franței, Le Pen și-a mulțumit baza tradițională de votanți. Însă mișcarea a stârnit dezacorduri în sânul partidului său de extremă dreapta, Adunarea Națională (AN), unul dintre cele trei mari blocuri dintr-un parlament francez fragmentat.

„Oficialii AN au fost foarte divizați cu privire la faptul dacă ar trebui să voteze pentru răsturnarea guvernului”, a declarat un fost oficial de extremă dreapta, căruia i s-a acordat anonimatul pentru a proteja relațiile. „Le este teamă că vor redeveni un partid marginal”.

Pentru ca Le Pen să devină președinte, „are nevoie de pensionari, de oameni cărora le place stabilitatea... și acum probabil că sunt pierduți”, a spus oficialul.

Este exat chestiunea de care adversarii săi s-au agățat deja, vorbind cu bucurie despre modul în care Le Pen a redevenit forța nesăbuită și distructivă care a făcut-o să câștige un număr record de deputați, dar să piardă cursa pentru funcția de președinte de trei ori din 2012 încoace.

Conștient de ușurința cu care Le Pen ar putea pierde zona de mijloc, Macron a criticat partidul acesteia pentru că s-a alăturat extremei stângi într-un „front antirepublican”. Potrivit unui deputat francez, partidul ei pur și simplu „generează haos”.

Este o întoarcere bruscă și dramatică pentru Le Pen. De ani de zile, ea încearcă să cultive o imagine mai rezonabilă, impunând o disciplină strictă în rândul oficialilor partidului și adoptând o atitudine de toleranță zero față de rasism și antisemitism.

Dar ea rămâne neclintită. „Eu nu joc jocuri de noroc, nu joc la cazino... Eu iau decizii politice”, a declarat ea într-un interviu acordat miercuri. „Ne-am confruntat cu un buget iresponsabil și am încercat să fim responsabili”.

Deocamdată, ea își păstrează opțiunile deschise, reducând presiunea cu asigurări că va vota în favoarea bugetului de urgență - avertizând totuși că ar putea vota pentru a răsturna din nou următorul guvern.

Dar aceasta ar putea fi partea ușoară. Vor exista momente în care va trebui să facă alegeri mai decisive, cum ar fi dacă va susține bugetul viitorului guvern pentru 2025 și, eventual, o lege privind imigrația.

Alegerile prezidențiale din 2027 - cu Macron în imposibilitatea de a candida din nou - sunt în continuare în vizorul lui Le Pen. Decizia de săptămâna trecută a fost o alegere calculată, care i-a lustruit imaginea de forță antisistem în Franța, dar care îi pune în plan secund eforturile de a-și spori atractivitatea.

„Cred că a fost o decizie dificilă pentru ea, care merge împotriva strategiei sale de a face AN mai mainstream”, a declarat Bruno Jeanbart, de la institutul de sondare a opiniei publice OpinionWay. „Dar presiunea alegătorilor devenea prea puternică”.

„Era mai important pentru ea să își securizeze electoratul de bază decât să atragă votanți noi într-un moment în care nu a apărut încă un candidat prezidențial moderat și centrist pentru 2027”, a continuat el.

Într-un fel, Le Pen s-a apropiat în mod ispititor de respectabilitatea la care a tânjit întotdeauna.

Barnier, politicosul și conservatorul om de stat în vârstă pe care Macron l-a numit prim-ministru în septembrie, a rezistat să o catalogheze pe Le Pen ca fiind de extremă dreapta, a certat miniștrii pentru că au criticat-o și a recunoscut influența acesteia asupra discuțiilor privind bugetul.

Dar, în cele din urmă, ea a decis că a dansa cu Barnier ar fi fost sărutul morții.

„Strategia de a se normaliza are limitele ei”, a declarat un greu conservator care cunoaște bine AN. „Pericolul pentru Marine Le Pen a fost că va fi catalogată drept un «politician ca oricare altul»” dacă va fi prea constructivă, a declarat el înainte de vot.

Le Pen a ales opțiunea „cea mai puțin sinucigașă”, potrivit lui Sylvain Crépon, academician și specialist al extremei drepte. „Dacă AN nu ar fi votat pentru răsturnarea guvernului, ar fi devenit partidul aflat sub controlul guvernului și și-ar fi pierdut electoratul care a votat pentru proteste, care îl urăște pe Macron”, a declarat el.

În condițiile în care alte partide de opoziție, precum Partidul Socialist, Verzii, conservatorii Les Républicains și centriștii, negociază în prezent un posibil pact guvernamental cu Macron, oficialii AN afișează o față curajoasă, deși sunt practic singuri.

Unul dintre parlamentarii lor, Philippe Ballard, a declarat că este „încrezător” că aceste discuții se vor întoarce împotriva partidelor principale și vor consolida reputația AN ca forța de opoziție nr. 1 a Franței.

„Vechiul pact stânga-dreapta iese la iveală, dar nu vor reuși niciodată să cadă de acord cu nimic, fie că este vorba de taxe sau de securitate ... totul este în favoarea noastră”, a declarat el.

Dezavantajul, cel puțin pentru moment, este că și-au pierdut influența.

Oficialii Adunării Naționale încearcă deja să recâștige mai mulți alegători obișnuiți, susținând că electoratul a înțeles și a sprijinit mișcarea lor de a da jos guvernul. De asemenea, aceștia fac tot posibilul pentru a atenua consecințele deciziei lui Le Pen.

În orele de după vot, Le Pen a descris solemn căderea lui Barnier drept „nu o victorie”. Parlamentarii de extremă dreapta au evitat, în general, să jubileze și au promis că vor contribui la evitarea unei închideri a Franței în stilul SUA.

Extrema dreaptă trebuie să „liniștească” constant, a declarat un consilier parlamentar al AN. „Există analiști care au urmat linia guvernului în dorința lor de a speria oamenii”.

Dar intransigența lui Le Pen a făcut-o vulnerabilă și la o altă linie de atac - aceea că a provocat o criză pentru a-și salva pielea.

La urma urmei, ea este judecată pentru deturnare de fonduri UE, iar procurorii au cerut judecătorilor să îi interzică să candideze pentru o funcție publică. Verdictul este așteptat în martie; Le Pen riscă să piardă totul.

În cazul în care cererea este confirmată, aceasta i-ar putea distruge perspectivele de a candida în cadrul unor eventuale alegeri anticipate sau chiar de a candida la președinție în 2027.

Potrivit deputatului conservator Pierre-Henri Dumont, care a susținut guvernul Barnier, Le Pen a decis să răstoarne guvernul acum pentru că va fi mai greu să organizeze o confruntare cu Macron mai târziu, când ar putea fi neeligibilă pentru a candida.

Unii chiar au acuzat-o pe Le Pen că încearcă să accelereze o criză instituțională în încercarea de a-l forța pe Macron să se retragă și să grăbească alegerile prezidențiale.

„Ar ajuta-o dacă alegerile prezidențiale ar fi devansate”, a spus Crépon. „Dar nu cred că cineva din rândurile Adunării Naționale crede că Emmanuel Macron va demisiona în următoarele luni”.

În ciuda faptului că a cochetat cu haosul în ultimele săptămâni, Le Pen și-a menținut liniile roșii. Spre deosebire de înflăcăratul lider de extremă-stânga Jean-Luc Mélenchon, ea a refuzat să ceară demisia lui Macron, chiar dacă aceasta ar putea-o salva de la uitarea politică.

„Ea nu vrea să fie văzută ca o pucistă, asta este foarte clar”, a declarat oficialul conservator.

Citește și: