Daniel Avian Pop, este un fost angajat al Seviciului de Transmisiuni Speciale care s-a pensionat la vârsta de 52 de ani, iar lunar bărbatul primește o pensie de 9.515 de lei. Acestor venituri li se adaugă și cele pe care le primește după ce a fost numit șef al Serviciului de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Sănătății. Celor 9.515 lei li se adaugă peste 7.000 de lei în fiecare lună, iar dacă facem un calcul simplu, concluzionăm că Daniel Avian Pop primește în fiecare lună peste 16.000 de lei.
Anamaria Ianc, jurnalist Digi24: Puteți să-mi spuneți, primiți și o pensie și un salariu de la Ministerul Sănătății?
Daniel Avian Pop: Este normal, de ce să mințim? Este realitatea.
Anamaria Ianc, jurnalist Digi24: Un om de rând care a muncit 40 de ani ca vânzător, primește o 1.000 de lei pensie și trăiește...
Daniel Avian Pop: Doamnă, fiecare își alege...Sunt vânzători, ce-au muncit ei? Ce au învățat ei în viața asta, ia spuneți-mi? Spuneți-mi și mie ce-au învățat?
Un alt exemplu vine chiar din județul Gorj. Este vorba despre Romeo Simionescu, fost angajat al Ministerului de Afaceri Interne, pensionat la vâsrta de 42 de ani, primește și acesta în fiecare lună o pensie care depășește 9.000 de lei. A fost numit anul trecut secretar de stat în același Minister și venitului său de peste 9.000 de lei se adaugă un salariu de peste 7.000 de lei. Din nou, un calcul simplu ne arată că și Romeo Simionescu primește în fiecare lună peste 16.000 de lei.
