• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-14 20:02:43
  • Sursa:
UE isi suspenda trei luni contramasurile impotriva taxelor vamale nejustificate anuntate de SUA. Anunt de la Bruxelles Imagine

Uniunea Europeană şi-a suspendat luni, până la 14 iulie, contramăsurile referitoare la taxele vamale nejustificate anunţate de SUA, potrivit unui comunicat difuzat luni pe website-ul Comisiei Europene. Măsura Bruxellesului este motivată de dorinţa de a oferi timp suficient pentru negocierile cu Washingtonul. 

Suspendarea a fost anunţată prima dată săptămâna trecută de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Decizia, care amână cu 90 de zile aplicarea taxelor vamale decise asupra importurilor din SUA, a fost luată ca răspuns la amânarea de către SUA de asemenea cu 90 de zile a taxelor vamale suplimentare care depăşesc nivelul taxei vamale de bază de 10% percepute asupra produselor importate de Statele Unite.

În total, contramăsurile UE suspendate acoperă exporturi americane în valoare de 21 de miliarde de euro, potrivit Agerpres.

Ca parte a demersurilor UE pentru a găsi o soluţie negociată, comisarul european pentru comerţ şi securitate economică, relaţii interinstituţionale şi transparenţă Maros Sefcovic se află luni la Washington pentru a avea cu oficialităţi americane discuţii exploratorii în vederea găsirii unei soluţii negociate.

„Dorim să dăm o şansă negocierilor”, a afirmat săptămâna trecută Ursula von der Leyen. „Dar dacă negocierile nu se vor dovedi satisfăcătoare, contramăsurile UE vor intra în vigoare”, a adăugat ea.

În plus faţă de aceste contramăsuri, acum suspendate, împotriva taxelor vamale americane de 25% asupra importurilor de oţel şi aluminiu, continuă pregătirile pentru contramăsuri suplimentare ale UE.

La 10 februarie, SUA au anunţat că vor impune taxe vamale de 25% asupra importurilor de oţel, aluminiu şi produselor derivate. Preşedinta CE Ursula von der Leyen a avertizat la scurt timp că asemenea taxe sunt „rele pentru companii şi mai rele pentru consumatori” şi că ele vor fi urmate de un răspuns european ferm şi proporţional. Taxele americane au fost impuse în 12 martie.

Ca răspuns, UE a anunţat un plan rapid şi proporţional de a impune contramăsuri asupra exporturilor de bunuri americane, dar a declarat constant că preferă găsirea unei bune soluţii negociate cu Washingtonul.

În 9 aprilie, statele membre UE au votat în favoarea propunerii Comisiei Europene. După câteva ore, SUA au anunţat suspendarea pentru 90 de zile a taxelor vamale suplimentare, adică cele care depăşesc plafonul de bază de 10%, cu excepţia celor aplicate Chinei. În urma acestui ultim anunţ, Comisia Europeană a decis la rândul ei să suspende taxele vamale convenite de statele UE ca represalii faţă de taxele vamale de 25% impuse luna trecută de SUA pentru importurile de oţel, aluminiu, vehicule şi componente ale industriei auto.

Dificultățile la înghițire, deseori resimțite ca un „nod în gât”, pot fi cauzate de diverse afecțiuni, digestive și nu numai. Care pot fi cauzele, cum se stabilește diagnosticul și în ce constă tratamentul aflăm de la Dr. Vlad Simion, medic specialist gastroenterologie.

Economie 2024-08-14 11:21:54

Mai multe trenuri de călători sunt anulate joi, 20 februarie, din cauza întreruperii circulației feroviare între stațiile Măldăieni și Drăgănești Olt, pe secția Roșiori Nord - Caracal. Incidentul a fost cauzat de deraierea unui tren de marfă, a anunțat CFR Călători.

Economie 2025-02-20 11:35:40

Rusia a inițiat un nou dosar penal împotriva lui Oleg Navalnîi, fratele dizidentului mort în închisoare Aleksei Navalnîi, a anunțat marți agenția rusă de presă de stat TASS, potrivit Reuters.

Economie 2024-02-20 17:28:53

Un bărbat din localitatea Hilişeu Horia şi-a ucis soţia şi apoi s-a sinucis, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu, transmite Agerpres.

Economie 2024-05-27 11:57:55

Primele rezultate la Evaluarea Națională 2022 vor fi afișate joi, 23 iunie, până la ora 14:00, la avizierul fiecărei școli și online, pe evaluare.edu.ro. Rezultatele pe județe vor putea fi consultate și pe Digi24.ro, imediat ce acestea vor fi publicate.

Economie 2022-06-22 14:16:07

Medicii de familie avertizează că reducerea cu 25% a alocării bugetare pentru acest an faţă de anul trecut va duce la colaps. Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) reclamă faptul că deficitul de medici de familie va fi agravat şi mai mult de reducerea veniturilor cabinetelor, în contextul în care Centrele de Permanenţă „funcţionează cu bani aduşi de acasă de colegii noştri”, transmite News.ro.

Economie 2024-01-09 14:48:37

Un bărbat care a ignorat steagul roșu arborat de salvamari pe plaja din Saturn și a intrat în apă a murit. Salvamarii care l-au adus la mal au încercat să îl resusciteze, dar într-un final medicii au constatat decesul. 

Economie 2022-08-08 11:59:39

Pentru oamenii care doresc să comunice cu natura, Sardinia este deja unul dintre cele mai bune locuri din Europa pentru a face acest lucru.

Economie 2024-05-07 08:52:24