• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-28 10:12:02
  • Sursa:
Cinci fosti sefi ai apararii din SUA fac front comun impotriva lui Trump: „Actiunile presedintelui submineaza forta noastra” Imagine

Cinci foşti secretari ai apărării din SUA au condamnat joi concedierea „nesăbuită" de către preşedintele Donald Trump a şefului Statului major interarme şi a altor înalţi ofiţeri, cerând Congresului să blocheze confirmarea succesorilor acestora, relatează Reuters.

Într-o scrisoare critică, aceştia l-au acuzat de asemenea pe Trump că încearcă să facă din armata americană apolitică un instrument al politicii partizane şi că foloseşte demiterile, care au ajuns la cele mai înalte niveluri ale armatei terestre, marinei şi aviaţiei, pentru a „înlătura constrângerile legale asupra puterii preşedintelui".

Scrisoarea a fost semnată de patru secretari ai apărării care au servit sub administraţii democrate, precum şi de James Mattis, general în retragere din marină, care a fost primul şef al Pentagonului al lui Trump din 2017 până în 2019.

„Acţiunile preşedintelui Trump subminează forţa noastră bazată pe voluntariat şi slăbesc securitatea noastră naţională", au afirmat aceştia.

În afară de Mattis, semnatarii scrisorii - William Perry, Leon Panetta, Chuck Hagel şi Lloyd Austin - au servit sub administraţiile prezidenţiale democrate conduse de Bill Clinton, Barack Obama şi Joe Biden.

Trump a anunţat concedierile vineri seara, dar administraţia sa nu a explicat deocamdată ce a determinat această remaniere fără precedent, care a inclus şi demiterea Lisei Franchetti de la conducerea forţelor navale ale SUA, prima femeie ofiţer care a ocupat un post atât de înalt în armată.

Generalul forţelor aeriene C.Q. Brown a fost, la rândul său, al doilea ofiţer de culoare devenit şef al Statului major interarme şi se afla la mai puţin de jumătatea mandatului său de patru ani când a fost destituit.

„Demiterile lui Trump ridică întrebări îngrijorătoare cu privire la dorinţa administraţiei de a politiza armata", au notat semnatarii scrisorii. "Noi, la fel ca mulţi americani, inclusiv mulţi soldaţi, suntem lăsaţi să concluzionăm că aceşti lideri sunt concediaţi din motive pur partizane".

Casa Albă nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii a Reuters.

Secretarul apărării, Pete Hegseth, un oponent înverşunat al iniţiativelor de diversitate din Pentagon, despre care afirmă că sunt discriminatorii, s-a întrebat înainte de numirea sa dacă Brown a primit postul doar pentru că era de culoare.

Întrebat despre demiteri, Hegseth a declarat duminică pe Fox News că Brown este o persoană onorabilă, dar „nu omul potrivit pentru moment" şi a subliniat că Trump are dreptul să-şi aleagă propria echipă.

Foştii secretari ai apărării au mai cerut în scrisoare Camerei Reprezentanţilor şi Senatului SUA să organizeze audieri pentru „evaluarea implicaţiilor privind securitatea naţională" ale demiterilor lui Trump. Partidul Republican al lui Trump deţine majoritatea în ambele camere ale Congresului.

De când a fost învestit pentru a doua oară, pe 20 ianuarie, Trump a concediat şi îndepărtat sute de funcţionari publici şi şefi de agenţii guvernamentale, în primii săi paşi către reducerea birocraţiei şi instalarea de persoane loiale.

Scrisoarea avertizează că schimbările de la Pentagon i-ar putea descuraja pe americani să aleagă o viaţă în forţele armate, în condiţiile în care cariera lor ar fi judecată prin prisma politicii partizane, şi i-ar putea descuraja totodată să spună "adevărul despre putere", au avertizat semnatarii.

„Scriem pentru a îndemna Congresul SUA să-i ceară dlui Trump socoteală pentru aceste acţiuni nesăbuite şi să-şi exercite pe deplin responsabilităţile de supervizare a Constituţiei", au insistat ei.

Donald Trump l-a ales pe Dan Caine, un general pensionar de trei stele, pentru a-l înlocui pe Brown în fruntea armatei. Caine, fost pilot pe F-16, va fi promovat general cu patru stele, iar apoi va trebui să treacă printr-un proces de confirmare a Senatului, potenţial dur.

„Senatorii trebuie să refuze să confirme orice nominalizare nouă la Departamentul Apărării, inclusiv pe cea a lt-gen. în retragere Dan Caine ca următorul şef al Statului major interarme", au conchis foştii secretari ai apărării.

Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, a acuzat, joi la România TV, că a fost lansată „o campanie împotriva Gabrielei Firea”, soția sa, după dezvăluirile din presă și informațiile procurorilor DIICOT despre cazul azilului de bătrâni din orașul pe care îl administrează. El spune că mesajul purtătorului de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, privind acest scandal este precum „postarea unui membru USR” și precizează că Bănescu a lansat „un atac voalat la adresa Gabrielei Firea”. Totodată, edilul cere intervenția Patriarhului Daniel. 

Economie 2023-07-12 16:07:47

Fostul cancelar conservator austriac Sebastian Kurz a fost găsit vinovat de falsă mărturie, în urma unui proces în care a fost acuzat că a minţit în faţa unei comisii parlamentare în timp ce era încă în funcţie, relatează AFP şi Reuters.

Economie 2024-02-23 22:01:28

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj în cadrul celei de a X-a ediţii a Romanian Business Leaders Summit, în care afirmă că este nevoie de investiţii pentru ca economia naţională să meargă înainte cu motoarele turate în cât mai multe sectoare, precum infrastructura, energia, agricultura şi industria. În opinia preşedintelui, este încurajatoare creşterea economică de pe trimestrul I al anului, peste aşteptări în raport cu prognozele.

Economie 2022-05-18 11:08:28

În conformitate cu prevederile din noua lege a pensiilor, angajații din România care au muncit toată viața pe salariu minim pe economie vor beneficia de o creștere de 80% a pensiei.

Economie 2024-03-14 16:15:37

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, o erupție a vulcanului Kanlaon a avut loc marți dimineață, anunță Agerpres. Vulcanul aflat în centrul Filipinelor a  aruncat în atmosferă nori de gaze și cenușă vulcanică, determinând autoritățile să închidă școlile și să demareze procedurile de evacuare ale localnicilor.

Economie 2025-04-08 18:41:29

20 de copii, care erau însoțiți de un profesor, au fost surprinși pe un traseu din masivul Ceahlău complet neechipați - aveau încălțăminte sport, erau sumar îmbrăcați, unii doar în hanorac.

Economie 2024-03-03 12:29:04

Municipiul Cluj-Napoca are în acest an cel mai mare buget din istorie, peste 720 de milioane de euro, așa cum a anunțat primarul Emil Boc. Astfel, este înregistrată o creștere de 25,13% în 2024 față de anul precedent, bazată pe investiții.

Economie 2024-01-18 11:36:32

Doar 14 dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene i-au cerut în mod oficial Comisiei Europene o flexibilitate bugetară mai mare pentru a-şi putea majora cheltuielile de apărare, ceea ce a sporit îngrijorarea că planul ambiţios de reînarmare (ReArm Europe) nu îşi va atinge ţinta de 800 de miliarde de euro, notează marţi Euractiv, preluat de Agerpres.

Economie 2025-05-06 11:45:27