• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-24 17:22:15
  • Sursa:
Catalin Predoiu, despre misiunea PNL la 150 de ani de la infiintare: Partidul are astazi datoria sa se modernizeze pe sine insusi Imagine

Preşedintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, a declarat sâmbătă, la 150 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal, că partidul are astăzi datoria să se modernizeze pe sine însuşi, să promoveze meritocraţia şi profesionalismul şi trebuie să recâştige în anii care vin încrederea propriului electorat, încrederea cât mai multor români.

„Astăzi, se împlinesc 150 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal. PNL s-a născut în 1875 din spiritul libertăţii şi al modernizării. Nu a fost doar un partid politic – a fost un proiect naţional. Un proiect al celor care au construit Independenţa, al celor care au făcut Marea Unire, al celor care au întemeiat primele instituţii democratice autentice”, scrie preşedintele interimar al PNL, pe Facebook.

El arată că în faţa acestor realizări şi a figurilor istorice care le-au făcut posibile alături de cetăţeni, alături de poporul român, se cuvine să ne înclinăm cu respect şi recunoştinţă iar PNL are datoria morală să îşi continue misiunea sa în slujba României şi a cetăţenilor ei.

„PNL are astăzi datoria să se modernizeze pe sine însuşi, să promoveze meritocraţia şi profesionalismul, să îşi redescopere etosul politic axat pe valorile sale şi pe vocaţia modernizării şi a performanţei, precum şi clarviziunea pentru a găsi puterea de a continua să servească Patria şi Naţiunea. Puţine partide politice deţin expertiza şi experienţa PNL în guvernare, atât la nivel central, cât şi local, iar România are astăzi nevoie de această expertiză. Primarii PNL au transformat în bine faţa comunităţilor şi viaţa oamenilor pe tot cuprinsul ţării. Demnitarii PNL au adus servicii României şi au fost, în istoria mai veche sau mai recentă, inclusiv de-a lungul ultimilor 35 de ani, repere de performanţă, au contribuit la consolidarea democratică, la reformarea periodică a instituţiilor, la consolidarea locului României în NATO, la integrarea în UE şi realizarea unor multiple obiective naţionale şi europene simultan, care au cimentat destinul Naţional în destinul European”, subliniază Predoiu.

Potrivit preşedintelui interimar al PNL, „pentru a reuşi mai departe în realizarea acestei misiuni, PNL trebuie să recâştige în anii care vin încrederea propriului electorat, încrederea cât mai multor români. Iar acest obiectiv intermediar şi absolut necesar ţine exclusiv de fapte, deloc de vorbe mari şi frumoase”.

„Faptele bune trebuie să fie vorbele PNL în serviciul public, local şi naţional. Iar aceasta este principala misiune a PNL, a conducerii sale centrale, a liderilor de la toate nivelurile partidului: lărgirea bazei electorale, recâştigarea încrederii acolo unde s-a pierdut, consolidarea ei acolo unde mai există, prin performanţă în guvernare centrală şi locală, prin integritate şi profesionalism, prin echilibru, decenţă, altruism şi patriotism al faptelor! PNL trebuie să aibă încredere în el, puterea să se perfecţioneze, determinarea să devină aşa cum îl doresc cetăţenii: integru, profesionist, empatic, dedicat, performant. Fie ca viitorul PNL să continue pentru a servi un viitor luminos al României!”, mai spune Cătălin Predoiu, la aniversarea PNL.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a emis o alertă globală care privește medicamentele Ozempic contrafăcute. Produsul a devenit popular ca modalitate de a pierde în greutate, în ciuda faptului că scopul său principal este tratarea diabetului de tip 2.

Economie 2024-06-20 21:47:12

Interzicerea temporară a vânzărilor de cereale ucrainene scutite de taxe vamale ar trebui prelungită până la finalul anului, a spus, joi, comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, declaraţie care contrazice politica Executivului comunitar, relatează Euronews, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-08-31 20:30:17

Europarlamentarul Dragoş Tudorache, demisionar din USR, susţine că partidul este "dominat de logica unui combat intern obsesiv, toxic, care consumă aproape întreaga energie a membrilor". 

Economie 2022-06-01 17:42:45

Sportivii români Constantin Popovici şi Cătălin Preda au câştigat medaliile de aur, respectiv argint în proba de sărituri în apă de la mare înălţime (27 metri), încheiată sâmbătă seara la Campionate Europene de nataţie de la Roma.

Economie 2022-08-20 20:53:51

Vremea rea mai ține câteva zile în România. Va ploua abundent în sudul țării și se vor strânge cantități însemnate de apă. La munte va fi viscol, în timp ce pe litoral vântul va sufla cu viteze de 90 km/h. Pentru Revelion, însă, meteorologii anunță vreme mai caldă, cu temperaturi care pot depăși 10 grade.

Economie 2024-12-26 08:52:10

Fostul preşedinte peruan Alberto Fujimori (1990-2000), în vârstă de 85 de ani, a fost eliberat miercuri din închisoarea unde ispăşea din 2009 o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanităţii, au constatat jurnaliştii AFP.

Economie 2023-12-07 09:10:11

Oficiali locali ai partidului de guvernământ din Rusia au provocat indignare după ce au oferit cadou mamelor soldaţilor ucişi în Ucraina maşini de tocat carne, un aparat de uz casnic invocat adesea pe linia frontului ca o comparaţie pentru a descrie un război brutal, în care sunt sacrificaţi mulţi oameni, relatează AFP.

Economie 2025-03-09 17:10:48

Mary Donaldson, născută în Australia, care va deveni duminică regină a Danemarcei, atunci când soţul ei, prinţul moştenitor Frederik, va urca pe tron, a fost recunoscută ca fiind una dintre cele mai sofisticate şi bine îmbrăcate persoane din lume. Dar fostul director de marketing a avut un drum lung de la statul insular Tasmania, unde s-a născut, până la reşedinţa regală daneză Amalienborg, urmând o dată un curs intensiv de opt săptămâni de comportament, etichetă şi protocol ţinut de un fost model, transmite Reuters. 

Economie 2024-01-10 17:10:45