• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-15 20:30:59
  • Sursa:
Aterizare fortata pe aeroportul din Tuzla: Doi oameni au fost transportati la spital Imagine

Un avion civil a aterizat forţat, sâmbătă, pe aeroportul din Tuzla, două persoane fiind transportate la spital, ambele având traumatism lombar, scrie News.ro. În aeronavă se aflau pilotul şi şase paraşutişti.

ACTUALIZARE 20.16 ”În această după-amiază, am fost solicitaţi prin apel unic de urgenţă la numărul 112 să intervenim la aerodromul din Tuzla, acolo unde o aeronavă uşoară a aterizat forţat cu şapte persoane la bord: un pilot şi şase paraşutişti”, a transmis ISU Constanţa. Potrivit sursei citate, cele două persoane pentru care a fost solicitat echipaj medical au fost preluat de SMURD B Tuzla şi de un echipaj din cadrul SAJ şi transportate la Spitalul Judeţean Constanţa.

”Este vorba despre două victime care prezentau traumatisme lombare, în vârstă de 53 de ani, respectiv 42 de ani. De asemenea, pompierii au asigurat măsurile specifice”, a precizat ISU.

Știre inițială: 

Potrivit reprezentanţilor SAJ Constanţa, la aeroportul civil de la Tuzla, a avut loc o aterizare forţată a unui avion civil.Două persoane au fost rănite, fiind vorba despre membrii echipajului. Ei sunt conştienţi, stabili hemodinamic și respirator, ambii cu traumatism lombar, necomplicat neurologic. Nu au existat şi alte persoane implicate în incident. Cei doi sunt transportaţi la UPU Constanţa.Acolo au intervenit două echipaje, un echipaj de prim ajutor SMURD B şi un echipaj cu asistent SAJ B2.

 

Directoarea operaţională a companiei SpaceX, Gwynne Shotwell, spune că deocamdată vrea să menţină lucrurile terestre, în timp ce fondatorul acesteia, Elon Musk, ar putea fi hotărât să trăiască într-o zi pe o altă planetă, relatează CNBC, potrivit News.ro. 

Economie 2024-11-24 11:17:24

Atacurile ucrainene cu drone au provocat suspendarea zborurilor și închiderea temporareă a două aeroporturi la est de Moscova. Totodată, autoritățile ruse au anunțat că au avut loc atacuri în mai multe zone, pe rețelele de socializare fiind publicate înregistrări cu momentul în care o dronă lovește o clădire rezidențială din orașul Kazan.

Economie 2024-12-21 11:11:19

În ultimul timp, am început reciclarea selectivă împreună cu familia mea. Am inceput să refolosesc sticlele și recipientele din casă fără a le mai arunca, și nu în ultimul rând, am abandonat folosirea plasticului, în detrimentul sticlei. Tu ce-ți propui să schimbi?

Economie 2023-11-20 08:00:17

Poliția maghiară a transmis că „nu l-a învârtit inutil pe președintele României prin Budapesta”, așa cum s-a vehiculat cu o zi în urmă, după ce Klaus Iohannis l-a ignorat pe Viktor Orban, preț de mai multe secunde, la sosirea la un summit din capitala Ungariei.

Economie 2024-11-09 12:27:30

O fată de 14 ani din judeţul Sibiu şi-a înscenat răpirea, din cauza unor neînţelegeri cu părinţii. Ea le-a trimis inclusiv un bilet prin care se cerea răscumpărare, o sumă neprecizată de bani. Poliţiştii au găsit-o în casa unei rude, fără să fi fost victima vreunei infracţiuni, transmite News.ro.

Economie 2023-05-10 12:16:50

Vladimir Putin garantează că Rusia va înlocui cerealele ucrainene destinate țărilor din Africa, după ce a abandonat acordul cerealelor din Marea Neagră, considerat crucial în alimentația mondială. Anunțul a fost făcut înaintea unui summit Rusia-Africa ce va avea loc joi, la Sankt Petersburg, relatează AFP.

Economie 2023-07-24 12:57:17

Cinci reprezentanţi publici ai regiunii ucrainene Transcarpatia, unde sunt concentraţi majoritatea ucrainenilor de origine maghiară, i-au cerut prim-ministrului Ungariei, Viktor Orban, printr-o scrisoare deschisă, să nu blocheze prin veto deschiderea negocierilor de aderare între Ucraina şi UE, transmite marţi agenția EFE, preluată de Agerpres. 

Economie 2023-12-12 15:19:49

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă candidat la alegerile prezidenţiale, şi-a lansat, miercuri, programul prezidenţial pe care l-a numit „România prosperă şi sigură” și care cuprinde priorități precum valorificarea poziţiei geostrategice a României în regiune, în NATO şi UE, independenţa energetică, protejarea şi exploatarea resurselor naturale ale ţării.

Economie 2024-10-23 21:18:22