• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-12 10:49:02
  • Sursa:
Castigul salarial mediu net in Romania a scazut la 4.531 lei in august Imagine

Câştigul salarial mediu brut a fost de 7.258 de lei în august 2023, cu 59 de lei (0,8%) mai mic decât în luna precedentă, iar cel net s-a situat la 4.531 de lei, în scădere cu 34 lei (0,7%), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), date joi publicităţii.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), de 10.419 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante - 2.542 de lei.

În august 2023, comparativ cu august 2022, câştigul salarial mediu net a crescut cu 15,2%.

În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost 105,3% în luna august 2023 faţă de luna august 2022. Indicele câştigului salarial real a fost 98,8% în luna august 2023 faţă de luna iulie 2023. Faţă de octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost în august de 229,6%, cu 3,0 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna iulie 2023.

"În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei", precizează INS.

În luna august 2023, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna iulie 2023, ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie, încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 18,2% în extracţia cărbunelui superior şi inferior; între 4,0% şi 5,5% în fabricarea produselor textile, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea altor mijloace de transport, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, transporturi aeriene; între 2,0% şi 3,5% în alte activităţi industriale n.c.a., intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii).

Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), dar şi de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 14,6% în extracţia minereurilor metalifere; între 5,0% şi 9,5% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, industria metalurgică; între 1,5% şi 4,0% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), transporturi pe apă, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe).

În sectorul bugetar, în luna august 2023, câştigul salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă în administraţia publică (-1,5%), respectiv în învăţământ (-1,1%, în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare în lunile precedente, precum şi a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare).

În sănătate şi asistenţă socială, câştigului salarial mediu net a crescut comparativ cu luna precedentă (+2,1%), în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare.

Mai multe puncte de trecere a frontierei pe graniţa cu Ungaria sunt aglomerate, sâmbătă, la orele prânzului, timpul mediu de aşteptare pentru autoturismele care ies din ţară fiind de 90 de minute la Nădlac II, Borş şi Urziceni, informează Poliția de Frontieră, preluată de news.ro.

Economie 2023-08-12 13:11:57

Partidul Reînnoim Proiectul European al României (REPER) nu este partidul lui Dacian Cioloș, ci al acelora care vor avea încredere în noul proiect politic, a declarat europarlamentarul Dragoș Tudorache, la interviurile Digi24.ro. Potrivit acestuia, fondatorii REPER nu și-au asumat deocamdată o viziune și un program politic, ci acestea urmează să fie stabilite împreună cu viitorii membri ai partidului. Cu toate acestea, Tudorache a subliniat faptul că REPER și-a asumat o doctrină a „liberalismului etic”.

Economie 2022-06-03 15:28:38

O explozie s-a auzit în regiunea de lângă capitala Kiev vineri dimineaţă, în timpul unei sirene de raid aerian şi a unor avertismente ale armatei privind un atac al Rusiei cu rachete, relatează AFP, potrivit Reuters. Mai multe regiuni din Ucraina au fost vizate de atacuri rusești peste noapte. 

Economie 2024-06-14 12:51:42

William Webster, singurul om care a condus atât FBI, cât și CIA, a îndemnat Senatul SUA să îi respingă pe Kash Patel și Tulsi Gabbard, candidații lui Donald Trump pentru funcțiile de director al FBI și al serviciilor naționale de informații, susținând că aceștia nu sunt calificați.

Economie 2024-12-28 07:00:29

Cel puțin 95 de oameni au fost uciși în urma a două explozii în apropierea mormântului generalului Gărzii Revoluționare iraniene Qasem Soleimani, la a patra comemorare de la asasinarea acestuia, a declarat presa de stat, potrivit BBC și Reuters.

Economie 2024-01-03 21:54:44

Avionul cu care echipa naţională de fotbal a României ar fi trebuit zboare duminică din Kosovo în Elveţia, pentru următorul meci, s-a defectat. „Tricolorii” au fost nevoiţi să ajungă de la Priștina la Zurich cu alte două aeronave, a anunţat, duminică, selecţionerul Edward Iordănescu.

Economie 2023-06-18 22:13:11

Un angajat al Ministerului de Interne din Macedonia de Nord a fost arestat pentru că ar fi produs în masă milioane de monede false de 2 euro, au anunțat marți Europol și Eurojust. Bărbatul urma să le distribuie în Kosovo, care se confruntă cu o epidemie de monede contrafăcute.

Economie 2024-08-07 11:28:47

Proiectul de ordonanţă privind calitatea apei destinată consumului uman va fi aprobat, azi, în ședința de guvern, o măsură care presupune, printre altele, depistarea și înlocuirea tuturor elementelor de plumb din clădiri pentru a fi evitată contaminarea reţelei de distribuție a apei.

Economie 2023-01-18 08:49:37