Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu anunţă, vineri, că activitatea Secţiei Obstetrică Ginecologie a fost suspendată, ca urmare a depistării unor infecţii nosocomiale. „Vorbim despre trei paciente care au fost testate şi s-a descoperit infecţie cu stafilococul coagulazo-negativ şi două cu stafilococul auriu”, au anunţat reprezentanţii unităţii medicale, citați de News.ro.
Potrivit acestora, a fost solicitat sprijinul spitalelor din judeţ, dar şi al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, pentru a prelua cazurile de urgenţă care nu pot fi rezolvate în unitatea sanitară.
„A fost luată măsura de suspendare a activităţii Secţiei Obstetrică Ginecologie, a blocului operator şi al blocului de naşteri al acestei secţii şi mutarea pacientelor la alte unităţi sanitare, fie externarea la domiciliu, dacă este posibil şi nu le este afectată starea de sănătate. Echipa DSP este încă la spital”, au mai transmis reprezentanţii spitalului.
Se va face dezinfecţie terminală în secţie, în blocul operator şi în blocul de naşteri
Luni, pe 12.05, se va relua activitatea.
