„Prin intermediul consilierilor lor, preşedintele rus şi preşedintele Trump au făcut schimb de felicitări cu ocazia sărbătorii noastre comune”, a declarat Iuri Uşakov, consilierul de politică externă al lui Putin, la Canalul Unu al televiziunii de stat.
„Au fost cuvinte calde, felicitări reciproce pentru marea noastră sărbătoare comună”, a adăugat Uşakov.
Rusia a marcat vineri aniversarea cu o paradă militară la Moscova, la care au asistat zeci de lideri din alte state, inclusiv preşedintele chinez Xi Jinping, notează Reuters, citată de Agerpres.
Potrivit agenţiei TASS, ambasadoarea americană în Rusia, Lynne Tracy, nu a fost prezentă la paradă.
