• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-09 18:25:55
  • Sursa:
Canicula ar putea ucide 90.000 de europeni pe an pana in 2100, ca urmare a crizei climatice Imagine

Agenția Europeană de Mediu avertizează că 90.000 de europeni ar putea muri în fiecare an din cauza caniculei până în 2100, dacă nu vor fi luate măsuri împotriva crizei climatice care distruge planeta.

„În lipsa unor măsuri de adaptare, şi în condiţiile unui scenariu de încălzire globală de 3 grade Celsius până în 2100, în fiecare an 90.000 de europeni ar putea muri din cauza caniculelor”, a precizat AEM. „Cu o încălzire de 1,5 grade Celsius vizată de acordul de la Paris, această cifră se reduce la 30.000 de decese pe an”, a subliniat aceasta, pe baza unui studiu publicat în 2020.

Între 1980 şi 2020, în jur de 129.000 de europeni au murit din cauza căldurii, potrivit cifrelor, cu o accelerare bruscă în ultima perioadă.

Combinaţia dintre episoadele caniculare mai frecvente, îmbătrânirea populaţiei şi creşterea urbanizării îi face pe europeni mai vulnerabili la temperaturile ridicate, în special în sudul continentului, transmite agenţia europeană.

Luni, biroul european al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a anunţat că cel puţin 15.000 de decese în Europa au fost direct legate de puternicele valuri de căldură din vara lui 2022.

Pe lângă valurile de căldură repetate, schimbările climatice fac ca regiunea să devină din ce în ce mai vulnerabilă la apariţia şi transmiterea unor boli infecţioase.

Anumite tipuri de ţânţari, vectori ai malariei şi ai febrei dengue, rămân mai mult timp în Europa, mai transmite AEM. Creşterea temperaturilor favorizează, de asemenea, proliferarea în apă a bacteriilor, în special în Marea Baltică a bacteriilor Vibrio, cea mai cunoscută dintre acestea fiind responsabilă de holeră.

„Trebuie pusă în aplicare o gamă largă de soluţii, inclusiv planuri de acţiune eficace pentru căldură, ecologizarea oraşelor, proiectarea şi construirea de clădiri adecvate şi adaptarea orarelor şi condiţiilor de lucru”, se arată în raport, adăugând că o mare parte din decesele cauzate de căldură pot fi evitate în Europa.

Guvernele Uniunii Europene nu discută despre o coerciţie de natură financiară pentru a forţa Ungaria să accepte ajutorul financiar pentru Ucraina, pe care Budapesta îl blochează din decembrie, a afirmat luni un înalt oficial european, citat de Reuters.

Economie 2024-01-29 15:01:39

Republica Moldova trece prin provocări fără precedent, a afirmat, joi, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unei declaraţii comune de presă, la Palatul Cotroceni, alături de preşedintele Klaus Iohannis.

Economie 2023-02-23 16:34:55

Senatorul AUR, Petrișor Peiu a comentat, în exclusivitate pentru Digi24, rezultatul obținut de candidatul partidului, George Simion în turul 2 al alegerilor prezidențiale. În procente, Simion a obținut 46,4% dintre voturi, pierzând fotoliul de președinte în fața candidatului independent, Nicușor Dan, care a obținut 53,6%. Rezultatul reflectă o mobilizare foarte puternică a celor care l-au susținut pe Nicușor Dan pentru funcția de președinte, dar și o serie de decizii „mai puțin inspirate”, care s-au luat la nivelul partidului Alianța pentru Unirea Românilor, a spus Petrișor Peiu.

Economie 2025-05-19 12:22:38

Donald Trump a declarat de-a lungul timpului, cu diferite ocazii, că nu a consumat niciodată băuturi alcoolice: “Pot să spun sincer că nu am băut, în viaţa mea, o bere. E una dintre puţinele mele calităţi”. Însă, președintele SUA a dezvăluit și care este adevăratul motiv pentru care nu bea niciodată alcool, potrivit Independent.

Economie 2025-01-20 17:38:08

Iranul cere garanții mai ferme din partea Statelor Unite pentru reînființarea acordului nuclear din 2015, a declarat ministrul iranian de externe la Moscova, adăugând și că guvernul din care face parte vrea ca agenția ONU pentru energie atomică să renunțe la „verificările motivate politic” asupra activității nucleare din Iran, relatează Reuters.

Economie 2022-08-31 16:06:08

Medicii specialiști de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) au venit cu noi explicații în cazul celor două doctorițe de la Spitalul Sf. Pantelimon, arestate preventiv pentru crimă cu premeditare. În cazul punctual documentat de procurori, scăderea dozei de noradrenalină este justificabilă din punct de vedere științific, a explicat specialistul Radu Țincu, într-o intervenție la Digi24.ro. 

Economie 2024-08-09 17:30:17

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în cadrul Adunării Generale a ONU, că provocările din prezent, precum impactul schimbărilor climatice şi pierderea biodiversităţii, insecuritatea energetică, lipsa accesului la alimente şi educaţie şi inechităţile sociale, devin din ce în ce mai grave şi necesită răspunsuri şi soluţii.

Economie 2022-09-20 23:46:01

Duminică, 4 septembrie, polițiștii au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 56 ani, din Zalău, cercetat penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Bărbatul a provocat un accident rutier, în urma căruia a rezultat decesul unei persoane și rănirea altor două. Acesta ar fi condus neîntrerupt 12 ore și 30 de minute, folosind atât cartela tahografică eliberată pe numele său, cât și o altă cartelă tahografică eliberată pe numele unei alte persoane.

Economie 2022-09-05 19:10:12