• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2013-07-13 22:00:25
  • Sursa:
Burlacii i-au invins categoric pe casatoriti: 5-1! Sa fie sotiile de vina? Imagine

Încălzirea s-a făcut ca pentru un meci oficial. Întinderi, alergări uşoare, câteva pase scurte. Când s-a dat startul, jucătorii celor două echipe au intrat hotărâţi pe teren. Prima repriză a fost una echilibrată: fiecare echipă a marcat o dată, iar scorul era 1-1.

După pauză, căsătoriţii au început să nu mai conteze în meci şi, în ciuda susţinerii asidue din tribună, golurile au început să curgă unul după altul.

Căsătoriții n-au pus în pericol poarta adversă și, la un moment dat, au reuşit să trimită mingea departe în afara terenului. A fost nevoie ca Patrick, cel mai tânăr jucător al necăsătoriţilor, în vârstă de numai 13 ani, să treacă printr-o gaură dintr-un zid, ca să aducă mingea, să se poată relua jocul. Asta, deoarece nu exista un alt balon de rezervă.

La final, victoria holteilor a fost recunoscută de adversarii din teren: „S-a văzut diferenţa. Cald, bătrâni, căsătoriţi… noi avem acasă nevestele“. Căpitanul burlacilor, Florin Nicorici, s-a bucurat de o victorie confortabilă: „Am câştigat lejer de data asta, n-a fost aşa aglomerat ca în alte dăţi“.

Darius Buia, fiul lui Romulus Buia, fost jucător al Politehnicii Timişoara, a fost invitatul din acest an. El a marcat ultimul gol al întâlnirii. „A fost un antrenament bun pentru mine. Am venit cu drag. M-a invitat un prieten de aici şi am venit cu mare drag pentru că, până la urmă, s-a jucat fotbal, ceea ce-mi place mie cel mai mult“, ne-a mărturisit el.

Organizatorii sunt mulţumiţi de cum au evoluat lucrurile şi dau vina pe... soţii pentru rezultatul din acest an: „Anul trecut, ei au câştigat, dar anul acesta se pare că soţiile n-au avut grijă de ei“. 

Tradiţia s-a păstrat şi în acest an. Astfel, echipa care pierde a fost premiată de către câştigători cu un... morcov.

Reporter: Miodrag HojdaOperator: Alin LunguRedactor: Călin Țenche