• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-11 19:57:11
  • Sursa:
Avertisment de la Bruxelles. Cu cat va scadea PIB-ul Uniunii Europene din cauza taxelor vamale impuse de Donald Trump Imagine

Comisia Europeană estimează că impunerea taxelor vamale va reduce Produsul Intern Brut al Uniunii Europene cu 0,2%, până în 2027, în timp ce impactul pentru Statele Unite ale Americii va fi între 0,8% și 1,4%, în aceeași perioadă, a declarat, vineri, comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, anunță Agerpres. Va scădea nivelul comerțului mondial, însă tot SUA vor fi cele mai afectate, cu salarii și putere de cumpărare a consumatorilor diminunate, remarcă oficialul de la Bruxelles.

Pentru economia globală, acest scenariu ar presupune o scădere de 1,2%, dar și o reducere cu 7,7% a comerțului mondial, a adăugat comisarul european, precizând că aceste simulări nu pot fi total precise, dată fiind „extraordinara incertitudine și deciziile legate de taxe ce pot fi rapid schimbate”.

 „Este clar (...) că Statele Unite vor fi cele mai lovite de taxe”, a spus Dombrovskis, argumentând că acestea vor diminua puterea de cumpărare a consumatorilor, precum și salariile reale, și vor face ca bunurile intermediare importate pentru producție să fie mai scumpe în această țară.

Deși viteza evenimentelor face dificilă o analiză precisă a perspectivelor economice, Valdis Dombrovskis a menționat că „aceste cifre demonstrează o tendință generală conform căreia taxele dăunează prosperității”.În acest sens, el a semnalat că piețele financiare mondiale  „au reacționat deja negativ” în ceea ce privește deciziile președintelui american Donald Trump, cu „volatilitate și vânzări mari în ultimele zile”, aspect pe care autoritățile comunitare vor continua să îl monitorizeze îndeaproape.„Nu Europa a început această confruntare și Europa nu dorește această confruntare. Taxele contravin logicii politice și economice a unui parteneriat comercial profund și de durată, evaluat la 1.600 miliarde euro în 2023”, a punctat el.

Comisarul pentru economie, care în legislatura trecută a deținut portofoliul comerțului, a salutat pauza de 90 de zile anunțată de Washington pentru taxele reciproce de peste 10%, deoarece creează „spațiu pentru negociere”, dar a reamintit că SUA continuă să aplice taxe de 10% pentru aproape toate țările și nu a retras taxele de 25% pentru oțel, aluminiu și mașini.„Suntem pregătiți să negociem un rezultat reciproc acceptabil, dar în același timp apărăm interesele noastre economice”, a subliniat Dombrovskis, adăugând că „nu este cazul ca SUA să deterioreze economia sa și pe cea europeană”.Oficialul european a reamintit că Bruxelles a propus Statelor Unite eliminarea tuturor taxelor pentru comerțul cu produse industriale, dar, totodată, a avertizat că blocul comunitar „este pregătit pentru a răspunde cu represalii pentru a proteja propriile interese, cetățenii săi și companiile, dacă va fi nevoie”.În acest sens, nu a exclus un „contraatac” prin lovirea în activitatea giganților digitali nord-americani din blocul comunitar, atunci când a fost întrebat despre tipul de contramăsuri suplimentare pe care le-ar putea adopta UE pentru a răspunde la taxele reciproce și la cele pentru oțel și mașini, în cazul în care negocierile nu se vor încheia cu succes.„Când discutăm despre răspuns (n.r. al UE), trebuie să ne uităm la ceea ce se întâmplă în comerțul cu servicii (n.r. unde SUA înregistrează excedent în relația cu blocul comunitar), inclusiv la serviciile digitale. Analizăm noile contramăsuri și toate opțiunile sunt pe masă”, a punctat acesta.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, susține că formațiunea pe care o conduce nu va semna moţiunea de cenzură, dacă Guvernul va ţine cont de propunerile formaţiunii privind măsurile fiscale. ”Moţiunea de cenzură în acest moment nu are susţinerea necesară de a da jos Guvernul”, arată acesta. 

Economie 2023-09-22 11:32:41

Un tânăr de 21 de ani a murit, marţi dimineaţă, după ce autoutilitara pe care acesta o conducea a intrat în coliziune cu două TIR-uri, pe DN2 - E85, la Slobozia Bradului, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

Economie 2023-12-12 08:22:03

Deputatul Stelian Ion a fost desemnat candidatul USR pentru Primăria Constanţa, la alegerile locale din acest an. El a mai candidat pentru această funcţie şi la scrutinul de acum patru ani, când s-a clasat al doilea, relatează News.ro.

Economie 2024-02-05 13:19:18

Diana Șoșoacă a declarat într-o emisiune la B1TV că a primit amenințări atât la adresa ei, cât și a copiilor și că se teme pentru viața ei. Un senator din partidul ei susține că amenințările vin din partea susținătorilor lui Călin Georgescu.

Economie 2025-01-08 09:44:26

Amalia Bellantoni, femeia care a sesizat Curtea Constituțională cu privire la candidatura Dianei Șoșoacă, a sărbătorit sâmbătă seara decizia CCR în privința președintelui SOS România. Aceasta a făcut un live pe Facebook în care a spus despre Șoșoacă că „nu are ce căuta” în cursa prezidențială.

Economie 2024-10-07 11:31:58

Întrebat dacă l-ar vota pe Marcel Ciolacu la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă a spus că el nu e membru PSD, dar, dacă ar fi, omologul său "îndeplinește probabil condițiile să fie votat". În ceea ce privește posibilitatea unui candidat comun la prezidențiale, liderul PNL a spus că în puținii ani petrecuți în politică a învățat că "niciodată să nu spui niciodată".

Economie 2024-02-21 21:00:36

Mii de pompieri se luptă cu incendiile de vegetație din Portugalia, Spania, Grecia și sud-vestul Franței, în mijlocul unui val de căldură extremă care nu dă semne de ameliorare și care face sute de victime.

Economie 2022-07-16 19:19:07

Ekaterina Duntsova vrea să fie contracandidatul lui Vladimir Putin la alegerile de anul viitor. Consideră că vârsta, sexul și lipsa  de experiență în politica de la Kremlin ar putea fi cele mai mari atuuri ale ei. Ea și-a anunțat săptămâna trecută intențiile politice, dar drumul până la vot se anunță a fi lung și provocator, scrie The Moscow Times.

Economie 2023-11-24 08:00:36