• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-05 22:34:56
  • Sursa:
Balenele albastre inghit zilnic pana la 10 milioane de fragmente de microplastic (studiu) Imagine

Balenele albastre absorb până la 10 milioane de bucăţi de microplastice în fiecare zi, conform unei estimări publicate marţi, care sugerează un impact mai mare decât se credea anterior al acestei poluări asupra celui mai mare animal din lume, relatează AFP.

Fragmente minuscule de plastic au fost găsite pe fundul celor mai adânci oceane, pe vârful celor mai înalţi munţi şi chiar în interiorul organelor şi a sângelui uman.

Pentru a estima cantitatea de microplastice ingerate de balene, cercetătorii au realizat un studiu de modelare, publicat în revista „Nature Communications”.

Oamenii de ştiinţă au plasat un fel de etichete pe 191 de balene albastre, înotătoare şi cu cocoaşă care trăiesc în largul coastei Californiei pentru a le urmări mişcările. „Ca un Apple Watch, pe spatele unei balene”, a declarat Shirel Kahane-Rapport, cercetătoare la Universitatea de Stat din California, în Fullerton şi autoare principală a studiului.

Potrivit datelor culese, balenele se hrăneau cu precădere la adâncimi cuprinse între 50 şi 250 de metri, unde se află „cea mai mare concentraţie de microplastice din coloana de apă”, a declarat pentru AFP specialista în balene.

Cercetătorii au estimat apoi dimensiunea şi numărul de înghiţituri zilnice şi ceea ce filtrau balenele, prin modelarea a trei scenarii.

În scenariul cel mai probabil, balenele albastre ingerau până la 10 milioane de bucăţi de microplastice pe zi.

Cel mai mare animal care a trăit vreodată pe Pământ ar fi probabil cel mai mare consumator de microplastice, ingerând până la 43,6 kilograme în fiecare zi, potrivit studiului.

Deşi se bănuia că balenele aspiră cantităţi mari de microplastice în timp ce îşi croiesc drum prin ocean, cercetătorii au descoperit că lucrurile nu stau chiar aşa. De fapt, 99% dintre microplastice au intrat în corpurile balenelor pentru că acestea se aflau deja în interiorul prăzii lor.

„Ne îngrijorează acest lucru”, a spus Shirel Kahane-Rapport, deoarece oamenii mănâncă această pradă. „Mâncăm şi hamsii şi sardine”, a afirmat ea, adăugând că „krillul (un mic crustaceu în formă de crevete) este baza lanţului trofic” marin.

Cercetările anterioare au arătat că, în cazul în care krillul se află într-un rezervor ce conţine microplastic, „îl vor mânca”, a mai spus omul de ştiinţă, mai notează AFP, citată de Agerpres.

La Primăria București a fost primită o cerere pentru protestul transportatorilor și fermierilor, dar administrația locală transmite că nu e valabilă, pentru că "nu e scrisă corect".

Economie 2024-01-12 12:07:40

Avansul democratei Kamala Harris față de fostul președinte Donald Trump, în intențiile de vot pentru alegerile prezidențiale din 5 noiembrie, s-a redus la jumătate comparativ cu sondajul precedent din luna septembrie. Cei doi rămân într-o cursă extrem de strânsă, transmite news.ro

Economie 2024-10-08 15:55:32

Copiii mor de foame în nordul Gaza, avertizează şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) citat de BBC. Tedros Adhanom Ghebreyesus a declarat că după vizitele agenţiei din weekend la spitalele Al-Awda şi Kamal Adwan - primele permise acolo de la începutul lunii octombrie - "constatările sunt sumbre". Lipsa de alimente a dus la moartea a 10 copii, în timp ce alții sunt la "niveluri severe de malnutriţie", în timp ce clădirile spitalelor au fost distruse, a scris el pe o rețea socială. 

Economie 2024-03-05 07:54:45

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” 2024 începe pe 6 septembrie cu sesiunea de înscriere a instalatorilor, iar din 27 septembrie vor putea aplica şi persoanele fizice pentru a primi finanţare a anunțat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. Mrcea Fechet a adăugat la această ediţie vor fi finanţate şi unităţi de stocare a energiei electrice, iar bugetul alocat programului este de două miliarde lei.

Economie 2024-08-29 12:12:32

România a cerut reluarea dialogului tehnic între Comisia Europeană și ministerele Agriculturii din statele afectate de afluxul de cereale din Ucraina, pentru recalcularea compensațiilor oferite fermierilor, afirmă premierul Nicolae Ciucă. Șeful guvernului arată că, împreună cu premierii din Bulgaria, Ungaria, Slovacia și Polonia, au trimis o scrisoare comună adresată președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care îi cer o serie de măsuri pentru protejarea piețelor interne.

Economie 2023-04-03 13:16:52

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a fost primit cu pâine, sare și pahare cu vin la Ighiu, comună din județul Alba, afectată de inundațiile din 11 iunie, potrivit Alba24.ro.

Economie 2023-07-03 16:05:19

Procurorii au decis să extindă sechestrul pe averea fraților Tate, de la cele 16 mașini, la conturile din firme și la terenuri din Ilfov și Brașov. E vorba de proprietăți de peste 2,5 milioane de euro, despre care procurorii spun că au fost obținuți de britanici din exploatarea sexuală a unor fete, inclusiv minore.

Economie 2024-08-30 20:06:35

Clubul de fotbal Paris Saint-Germain a însărcinat între 2018 şi 2020 o agenţie de comunicare să creeze conturi de Twitter false pentru a desfăşura campanii împotriva unor unor personalități, jurnaliști și chiar jucători ai echipei, a dezvăluit miercuri site-ul Mediapart, citat de AFP.

Economie 2022-10-13 10:38:10