• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-28 16:15:31
  • Sursa:
Un francez a spus ca si-a ucis sotia si cei patru copiii pentru a auzit voci care i-au spus sa faca rau Imagine

Un bărbat de 33 de ani a recunoscut că şi-a ucis soţia şi cei patru copii la Meaux, în apropiere de Paris, explicând că "a auzit voci" care îi spuneau să "facă rău", a declarat joi procurorul Jean-Baptiste Bladier, informează AFP citată de Agerpres.

Potrivit rezultatelor autopsiei cadavrelor, descoperite luni seara, mama în vârstă de 35 de ani şi fiicele sale, în vârstă de 10 şi, respectiv, 7 ani, au fost "victimele a circa zece lovituri de cuţit fiecare", "administrate cu o violenţă extremă", a precizat procurorul Bladier, într-un comunicat. Băieţii, în vârstă de 4 ani şi, respectiv, 9 luni "au fost înecaţi", a adăugat el.

Modul în care au fost comise crimele a fost confirmat de către tată în timpul audierilor. Acesta din urmă a declarat totodată că "nu a putut identifica un factor declanşator al faptei sale", a scris procurorul. El a precizat că, de la evenimente, "nu a mai simţit nimic" şi "s-a simţit gol".

Problema urmăririi psihiatrice s-a pus imediat pentru acest bărbat, care urma un tratament pentru tulburări psihotice şi depresive.

Potrivit procurorului, acesta "a indicat că şi-a luat medicaţia zilnică care îi fusese prescrisă - în context extrajudiciar - din 2019, dar că nu o mai luase din 24 decembrie".

Data exactă a tragediei nu a fost comunicată de către parchet. Poliţia a descoperit cadavrele luni seară în diferite încăperi ale domiciliului familiei, într-o reşedinţă din Meaux.

Autorităţile fuseseră alertate de către vecinii îngrijoraţi de lipsa unor veşti despre mamă.

Procurorul a cerut inculparea bărbatului şi plasarea acestuia în arest preventiv.

De la fabricile de sticlă până la producătorii de hârtie, industriile Europei ajung din ce în ce mai des în situația în care trebuie să se lupte pentru supraviețuire, dar ce se va întâmpla când bătălia va fi una fără sorți de izbândă? Obiectivul principal de pe agenda UE a devenit prevenirea unui astfel de deznodământ catastrofal și a consecințelor politice și sociale care i-ar urma, scrie Politico.

Economie 2023-01-17 08:00:07

O persoană a murit miercuri după ce peste 200 de autovehicule au fost implicate într-o coliziune în lanţ produsă pe un pod din oraşul chinez Zhengzhou din cauza ceţii dense, au relatat echipele de intervenţie şi postul public de televiziune CCTV, scrie Reuters, potrivit Agerpres.

Economie 2022-12-28 11:21:14

Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, a declarat luni, la Digi24, în contextul în care mai mulți primari și viceprimari liberali vor candida la alegerile locale din 9 iunie sub sigla PSD, că „traseismul este o boală care trebuie obligatoriu curmată, trebuie vindecată în ceea ce înseamnă democrația românească”. 

Economie 2024-02-26 15:24:15

Rusia speră că poate face un schimb de prizonieri cu Statele Unite, care să-l includă pe traficantul de arme rus Viktor Bout, cunoscut drept "Negustorul morții", a declarat vineri un adjunct al ministrului de Externe, scrie Reuters.

Economie 2022-11-18 12:43:47

Pentru prima oară de când Rusia a lansat războiul brutal împotriva țării vecine, unele părți ale societății poloneze și-au găsit o nouă țintă: Ucraina. Traumele istorice și competiția dintre Polonia și Ucraina, lăsate deoparte odată cu februarie 2022, încep din nou să iasă la suprafață, iar partidul de extremă dreapta Confederația le oferă o voce polonezilor care îi privesc cu suspiciune pe cei 1,4 milioane de refugiați ucraineni, scrie CNN.

Economie 2023-10-15 08:00:11

O femeie din Alba, în vârstă de 40 de ani, a născut prin cezariană nouă copii, cel mai mic, o fetiţă, fiind adus pe lume în această săptămână la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia, cazul fiind unul foarte rar, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, Agerpres de către Biroul de Presă al unităţii medicale.

Economie 2024-09-04 17:15:34

Imagini incredibile cu tânărul drogat care a curmat viețile a doi studenți în 2 Mai: într-un video postat internet, acesta își etalează substanțele pe care le consumă. Tânărul se laudă că pe numele său sunt mai multe afaceri care îi aduc într-o lună bani cât ar face alții într-o viață.

Economie 2023-08-23 10:24:54

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit la Iași, la manifestările de Ziua Unirii Principatelor, despre prima autostradă care urmează să lege Moldova de restul țării și care va fi finanțată prin PNRR. Împreună putem pune lucrurile în mișcare, a fost mesajul premierului.

Economie 2023-01-24 13:33:15