„Am simțit răcirea vremii în toate regiunile țării, dar am revenit la temperaturile normale pentru jumătatea lunii octombrie și ne vom menține cu un astfel de regim al temperaturilor și pe parcursul săptămânii care începe. Aceasta înseamnă că temperaturile maxime se vor încadra azi și zilele următoare, între 12 și 24 grade. Cele mai scăzute temperaturi de așteptat în partea de Nord a Moldovei. Cele mai ridicate în regiunile sudice, Oltenia, dar treptat aria temperaturilor de peste 20 de grade se va resimți în Sud”, a explicat directorul ANM la Digi24.
Cu toate acestea, nu scăpăm de ploi. Duminică și luni vor apărea precipitații în partea de Nord, Vest și Centru, iar de miercuri ploile vor ajunge și în partea de Sud a țării.
„În Nord e posibil ca mâine să fie o idee mai rece decât azi și asta înseamnă că ne așteptăm la ploi slabe în arii restrânse, în Vest, Nord, Centru. În timp ce în Sud va fi vreme frumoase, vreme în general specifică jumătății lunii octombrie, pentru că presiunea atmosferică este în creștere este puțin probabil să avem ploi, dar nu vor lipsi azi și mâine, în Centru, și probabil de miercuri și în partea de Sud. Condiții în care temperaturile de miercuri vor marca o scădere în Oltenia, Muntenia, Capitală și Dobrogea. Urmează să ne menținem în temperaturi firești pentru această perioadă. În zona montană este rece și nu este exclus să apără trecător câțiva fulgi, fără să se depună strat de zăpadă”, a declarat Florinela Georgescu la Digi24.
