• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-22 13:53:41
  • Sursa:
ANI: Un fost consilier al ministrului Petre Daea nu poate justifica peste 180.000 euro Imagine

Agenţia Naţională de Integritate a descoperit că Mihai Amarandei, fost consilier personal la Cabinetul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, nu poate justifica o avere de peste 180.000 de euro.

Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 188.193 euro între averea dobândită şi veniturile realizate de către Mihai Amarandei, în perioada exercitării funcţiei de consilier.

ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Mihai Amarandei.

În ultima declaraţie de avere depusă în august 2022, Mihai Amarandei a menţionat că deţine şase terenuri (peste 14.000 mp teren agricol şi aproape 4.000 mp intravilan) şi trei case (cu suprafeţe de 276 mp, 245 mp şi 286), având venituri anuale de 80.000 lei.

Președintele PNL Nicolae Ciucă îi dă replica lui Marcel Ciolacu, care a anunțat că va iniția procedurile de desecretizare a cheltuielilor legate de renovarea unei vile de protocol din București, care ar urma să fie atribuită președintelui Klaus Iohannis. Invocând spiritul transparenței, Ciucă i-a cerut liderului PSD să desecretizeze lista tuturor utilizatorilor, vizitatorilor și beneficiarilor vilei RA-APPS din strada Cucu Starostescu nr. 6, despre care presa a relatat că este folosită de Sorina Docuz, o apropiată a premierului.

Economie 2024-11-01 15:18:33

Părinţii lui Vlad Pascu, băiatul care, drogat fiind, a ucis doi tineri după ce a intrat într-un grup de opt oameni, la 2 Mai, au declarat, luni, că nu încearcă să îşi „ferească” fiul de răspundere, scrie Hotnews, potrivit News.ro.

Economie 2023-08-22 09:04:22

Romgaz negociază de luni de zile preluarea Azomureș pentru ca România să reînceapă producția de fertilizanți, mai ales că exploatarea de la Neptun Deep a început. Preluarea activelor companiei deținute la ora aceasta de elvețienii de la Ameropa ar putea avea loc până la final de an, dacă cele două părți se înțeleg, a declarat ministrul Energiei Sebastian Burduja, la emisiunea „Agrojurnal” difuzată de Digi24. La rândul său, Florin Barbu a explicat că Ministerul Agriculturii ar putea gândi o schemă de ajutor pentru fermierii care cumpără fertilizanți, dacă Romgaz ar prelua Azomureș.

Economie 2025-04-27 11:13:32

Emisarul american pentru Orientul Mijlociu Steve Witkoff a anunţat că discuţiile diplomatice dintre SUA şi Rusia vor avea loc duminică, 23 martie, la Jeddah, Arabia Saudită, transmite The Kiev Independent.

Economie 2025-03-19 07:25:14

Rusia ia în considerare o posibilă scădere a nivelului relaţiilor diplomatice cu Occidentul din cauza implicării tot mai mari a SUA şi a aliaţilor lor în războiul din Ucraina, spune purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Economie 2024-06-27 13:57:40

Kremlinul a explicat imaginile cu Vladimir Putin pe frontul din Ucraina, după ce unele canale media ucrainene au observat că liderul de la Kremlin vorbea la viitor despre Paști, deși vizita fusese prezentată ca având loc luni, a doua zi după Înviere.

Economie 2023-04-19 13:17:29

Președintele chinez Xi Jinping nu a arătat niciun semn că își va schimba poziția față de războiul pornit de Rusia în Ucraina, după discuțiile de joi cu omologul francez Emmanuel Macron, scrie Politico Europe. 

Economie 2023-04-06 15:22:09

Sâmbătă şi duminică, valul de căldură va fi intens şi disconfortul termic deosebit de accentuat în București, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Astfel, temperatura maximă va ajunge până la 40 de grade.

Economie 2024-07-12 12:57:10