„România și Bulgaria nu sunt doar aliați în cadrul NATO, ci și parteneri strategici, vecini și riverani la Marea Neagră, care împărtășesc aceleași obiective în domeniul securității și apărării. În fața provocărilor actuale, trebuie să fim uniți, să ne consolidăm cooperarea bilaterală în domeniul apărării și să demonstrăm, prin acțiuni concrete, că Flancul Estic al NATO este solid și pregătit să răspundă oricărei amenințări”, a scris Angel Tîlvăr, luni pe Facebook.
„Am abordat aceste teme în cadrul întrevederii pe care am avut-o, la Sofia, cu omologul meu bulgar, Atanas Zaprianov. Am discutat despre necesitatea întăririi apărării colective și a dezvoltării capacităților comune de reacție și, în acest sens, am propus intensificarea exercițiilor militare bilaterale, esențiale pentru îmbunătățirea interoperabilității între forțele armate ale țărilor noastre. De asemenea, pe agenda întrevederii s-a aflat și consolidarea siguranței navigației în Marea Neagră, cu accent pe cooperarea în cadrul inițiativei MCM Black Sea. Având în vedere și evoluția proiectului comun al Comandamentului Regional de Componentă pentru Operații Speciale, ne dorim ca Turcia să se alăture României și Bulgariei în acest proiect”, a continuat ministrul Apărării.
El a adăugat că, în marja vizitei oficiale la Sofia, a avut o întrevedere și cu președintele Comisiei pentru apărare din Parlamentul bulgar Hristo Georgiev Gadzhev.
