• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-30 10:10:56
  • Sursa:
Ancheta: Jurnalistul Reuters ucis in Liban a fost „tintit” din directia granitei israeliene Imagine

Issam Abdallah, jurnalistul Reuters ucis pe 13 octombrie în sudul Libanului, a murit după ce a fost „țintit” din direcția graniței israeliene, a transmis, duminică, organizația Reporteri Fără Frontiere (RSF), într-o anchetă citată de agențiile Reuters și AFP, pe baza constatărilor preliminare.

„Conform analizei balistice efectuate de RSF, tirurile au venit din estul locului unde stăteau jurnaliştii; din direcţia frontierei israeliene”, a transmis organizația citată.

„Două lovituri în acelaşi loc într-un interval de timp atât de scurt (puţin peste 30 de secunde), din aceeaşi direcţie, indică clar ţintirea precisă”, mai transmite RSF, fără a face responsabilă în mod categoric armata israeliană, scrie AFP, în timp ce Reuters menţionează că raportul RSF nu stabileşte cine a lansat loviturile împotriva jurnaliştilor.

Forţele de Apărare ale Israelului nu au răspuns imediat unei cereri din partea Reuters de a comenta cu privire la constatările RSF. Ele au declarat că nu vizează în mod deliberat jurnalişti şi că investighează incidentul din 13 octombrie.

Într-un comunicat, agenţia Reuters declară: „Examinăm concluzia preliminară la care a ajuns Reporteri fără Frontiere (RSF), care a constatat că Issam Abdallah şi alţi jurnalişti în Alma al-Shaab par să fi fost luaţi la ţintă în mod deliberat din direcţia Israelului pe 13 octombrie”.

„Reiterăm apelul nostru către autorităţile israeliene să efectueze o anchetă rapidă, detaliată şi transparentă a ceea ce s-a întâmplat. Şi facem apel la toate celelalte autorităţi cu informaţii despre incident să le furnizeze. Vom continua să luptăm pentru drepturile tuturor jurnaliştilor de a raporta ştirile în interes public fără să fie hărţuiţi sau vătămaţi, oriunde s-ar afla”.

Abdallah a fost ucis pe 13 octombrie în timp ce lucra cu alţi şase jurnalişti în apropierea satului Alma al-Shaab, aproape de graniţa cu Israelul, într-un schimb de focuri între armata israeliană şi miliţia libaneză Hezbollah.

Constatările preliminare se bazează pe ceea ce RSF descrie drept „o analiză amănunţită a relatărilor martorilor oculari, înregistrări video şi expertiză balistică”. Investigaţia continuă, adaugă raportul RSF.

„Este puţin probabil ca jurnaliştii să fi fost confundaţi cu combatanţii, mai ales că ei nu se ascundeau: pentru a avea un câmp vizual clar, ei erau în aer liber de mai bine de o oră, pe vârful unui deal”, scrie raportul, precizând: „Ei purtau căşti şi veste antiglonţ inscripţionate «Press»”.

Întrebat de ce a publicat constatările preliminare însoţite de un videoclip de şase minute, în loc să aştepte până când investigaţia se încheie, şeful biroului RSF din Orientul Mijlociu, Jonathan Dagher, a spus: „Suntem siguri de constatările noastre în acest stadiu şi dorim ca publicul să ştie despre ele. Există şi alte elemente pe care încă nu am putut să le confirmăm”. El nu a detaliat mai mult.

Armata şi guvernul Libanului au dat vina pe Israel pentru moartea lui Abdallah. O sursă militară libaneză a declarat pentru Reuters că afirmaţia este susţinută de o evaluare tehnică la sol efectuată după atac.

Abdallah se afla alături de alţi doi jurnalişti Reuters, Maher Nazeh şi Thaer Al-Sudani, precum şi cu jurnalişti de la grupurile media Al Jazeera şi AFP, când a fost ucis.

De la izbucnirea războiului dintre Israel şi Hamas în Gaza pe 7 octombrie, schimburile de focuri între Hezbollah şi Israel, precum şi tentativele de infiltrare ale militanţilor palestinieni din Liban au crescut.

„Prima lovitură l-a ucis pe fotoreporterul Issam Abdallah şi a rănit-o grav pe corespondenta AFP Christina Assi, în timp ce a doua a aruncat în aer vehiculul Al Jazeera din imediata apropiere, rănind mai mulţi dintre colegii săi”, scrie RSF.

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat că instituţia pe care o conduce nu poate interveni în conţinutul unui festival, în contextul dezbaterii generate în spaţiul public de difuzarea filmului „Arsenie. Viaţa de apoi” al regizorului Alexandru Solomon la Astra Sibiu. Arhiepiscopia Sibiului a cerut interzicerea proiectării lungmetrajului, road movie documentar, susţinând că „viaţa părintelui Arsenie Boca este jignitor parodiată”.

Economie 2023-09-27 18:49:09

Candidatul independent la președinție Robert F. Kennedy Jr a anunțat că îl susține pe Donald Trump, în contextul suspendării campaniei sale pentru Casa Albă. Sprijinul său național scăzuse la doar 4%, potrivit unui sondaj de opinie efectuat la începutul acestei luni, anunță France24.

Economie 2024-08-23 23:26:15

Cei care dețin trotinete sau biciclete electrice ar putea fi obligați să plătească asigurări de răspundere civilă pentru ele.

Economie 2023-07-05 19:54:02

Numărul copiilor infectați cu streptococul de tip A, care poate declanșa scarlatină, este în creștere. Boala este extrem de contagioasă, îi afectează în special pe cei mici, dar se poate transmite și la părinți. 

Economie 2023-05-15 13:34:47

Pe 19 august 2023, la ora 5 dimineața, un șofer drogat spulbera cu mașina un grup de tineri în localitatea 2 Mai, din Constanța. Doi dintre ei - Sebi și Roberta - au murit pe loc. La un an distanță, procesul, care nu a fost ferit de controverse, se apropie de final, dar unul dintre părinții victimelor lui Vlad Pascu și-a pierdut speranța că „se va rezolva ceva în acest caz”. 

Economie 2024-08-19 17:28:07

După jumatate de an de așteptare și aproape zece mii de amendamente, ministrul Educației scoate din sertar noile legi ale Educației. Vin în contextul în care România e campioană în UE la analfabetism funcțional, rata violenței școlare a crescut alarmant și încă avem enorm de multe situații în care elevii merg la toaletă în curte. Asta în timp ce România Educată, proiectul despre care președintele Klaus Iohannis și miniștrii susținuți de el au vorbit constant de 7 ani de zile, rămâne doar pe hârtie.

Economie 2023-02-27 09:33:39

Un fost nazist, în vârstă de 98 de ani, a fost pus sub acuzare de procurorii germani pentru complicitate la crimă efectuată în numele gardienilor SS în peste 3.300 de cazuri, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, relatează DPA, citată de Agerpres. 

Economie 2023-09-01 23:25:15

Angel Tîlvăr a avut, luni la Sofia, o întrevedere cu omologul său bulgar Atanas Zaprianov și au discutat, printre altele de consolidarea siguranței navigației în Marea Neagră, cu accent pe cooperarea în cadrul inițiativei MCM Black Sea. Ministrul român al Apărării și omologul din Bulgaria doresc ca Turcia să se alăture României și Bulgariei în proiectul Comandamentului Regional de Componentă pentru Operații Speciale.

Economie 2025-04-07 18:19:19