• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-27 18:49:09
  • Sursa:
Raluca Turcan, despre interzicerea documentarului „Arsenie”: Ministerul Culturii nu poate interveni in continutul unui festival Imagine

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat că instituţia pe care o conduce nu poate interveni în conţinutul unui festival, în contextul dezbaterii generate în spaţiul public de difuzarea filmului „Arsenie. Viaţa de apoi” al regizorului Alexandru Solomon la Astra Sibiu. Arhiepiscopia Sibiului a cerut interzicerea proiectării lungmetrajului, road movie documentar, susţinând că „viaţa părintelui Arsenie Boca este jignitor parodiată”.

„Ministerul Culturii ca autoritate publică centrală are obligaţia de a întreprinde demersuri doar în limitele atribuţiilor conferite prin lege şi cu respectarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Legea fundamentală a României. Prin urmare, în măsura în care ar interveni în planificarea şi în conţinutul unui festival, indiferent de specificul acestuia, Ministerul Culturii s-ar situa în afara responsabilităţilor legale şi ar încălca prevederile constituţionale referitoare la libertatea de exprimare”, a transmis Raluca Turcan, potrivit News.ro.

Potrivit acesteia, Constituţia României prevede că „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile” (art. 30 alin. 1) şi că „cenzura de orice fel este interzisă” (art. 30 alin. 2).

Legea fundamentală a României, mai precizează Turcan, arată că „răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii” (art. 30 alin. 8).

„Conţinutul producţiilor culturale care generează controverse în spaţiul public merită abordat de părţile interesate printr-un dialog activ, sub semnul toleranţei şi al respectului pentru demnitatea umană, care să ţină cont atât de prevederile legale, cât şi de sensibilităţile legitime ale multor cetăţeni români”, mai este porecizat în mesaj.

Arhiepiscopia Sibiului a cerut organizatorilor Astra Film Festival, care va avea loc între 15-22 octombrie, ca proiecţia filmului «Arsenie. Viaţa de apoi», realizat de regizorul Alexandru Solomon, să fie interzisă, acuzând că pelicula face parte dintr-un „demers neomarxist”, care își propune să batjocorească poporul român și valorile lui spirituale, prin parodierea vieții părintelui Arsenie Boca.

Citește și: Proiecţii ale documentarului „Arsenie. Viaţa de apoi”, anulate după ameninţări primite de organizatori: „Va fi circ, facem scandal”

Citește și: Vasile Bănescu, despre interzicerea filmului cu Arsenie Boca: Biserica nu poate și nu își propune să interzică ceva în spațiul public

Premierul canadian Mark Carney a declarat joi că vechea relaţie dintre Canada şi Statele Unite s-a terminat, după anunţul preşedintelui american Donald Trump privind tarife vamale de 25% la importurile de maşini de la începutul lunii aprilie.

Economie 2025-03-28 10:54:10

După patru luni de când s-au predat rușilor, fiind apoi eliberați în cadrul unui schimb de prizonieri între Kiev și Moscova, unii dintre liderii luptătorilor de la Azovstal și-au revăzut familiile. A fost un moment emoționant, la care a participat și prima-doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska.

Economie 2022-10-04 05:27:41

Biroul Electoral Central (BEC) va stabili sâmbătă, prin tragere la sorţi, ordinea candidaţilor pe buletinele de vot la alegerile prezidenţiale din mai.

Economie 2025-03-21 13:17:21

Încă un deces în rândul oligarhilor ruși - Mihail Rogachev, un fost șef al unei companii petroliere, a fost găsit mort la Moscova. De altfel, în ultimii 3 ani, mai mulți directori si apropiați ai lui Vladimir Putin au murit în circumstanțe suspecte.

Economie 2024-10-21 18:46:01

De la scrisori trimise cu diligența, la e-mail și apoi la inteligența artificială, Poșta fascinează prin invențiile care au făcut posibilă comunicarea la mare distanță. La Timișoara este deschisă o expoziție-eveniment, care i-a uimit pe cei mai tineri vizitatori.

Economie 2024-11-17 15:07:24

Preşedintele american Joe Biden va face prima sa vizită de stat în Franţa, la invitaţia omologului său Emmanuel Macron, care îl va întâmpina la Paris în 8 iunie, a anunţat joi preşedinţia franceză, conform AFP.

Economie 2024-05-30 22:09:12

Vitamina D este unul dintre cei mai importanți micromutrienți esențiali pentru buna funcționare a organismului. Este responsabilă de menținerea nivelului normal de calciu și fosfor în organism, susține sănătatea creierului și joacă un rol important în consolidarea sistemului imunitar. Potrivit specialiștilor, un nivel optim de vitamina D asigură protecție împotriva inflamației intestinale și poate reduce semnificativ riscul de cancer de colon.

Economie 2025-04-24 16:27:01

Conducerile a două instituţii de învăţământ din municipiul Buzău, o şcoală gimnazială şi un liceu, sunt cercetate de poliţişti pentru că i-ar fi permis unui cadru didactic, contrar legii, să profeseze deşi figura în Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale şi fusese condamnat recent, cu suspendare, şi pentru trafic de droguri, potrivit unor surse.

Economie 2023-09-15 19:28:29