Potrivit altor măsuri care vor intra în vigoare ulterior, restaurantele trebuie să închidă mai devreme, iar lucrătorii sexuali din Cartierul Roşu să-şi încheie activitatea mai devreme, potrivit unui anunţ al municipalităţii locale.
Măsurile au drept scop sporirea siguranţei şi a confortului rezidenţilor acestui cartier, se mai spune în acel anunţ, care menţionează că, pe timpul nopţii, atmosfera poate fi uneori ''foarte sumbră''.
Rezidenţii au reclamat de-a lungul anilor consumul de alcool în exces, gălăgia şi fumatul de ţigări cu marijuana. Turiştii atrag de asemenea traficanţi de droguri care sporesc infracţionalitatea şi pericolele de pe străzi, a precizat municipalitatea olandeză, potrivit Agerpres.
Una dintre principalele atracţii turistice în Amsterdam sunt cafenelele în care turiştii pot cumpăra mici cantităţi de haşiş şi marijuana.
Oficialii municipali analizează posibilitatea de a limita vânzările din cafenele la intervalul orar 16:00-01:00.
Noile reguli fac parte dintr-un set de măsuri mai ample care vizează protejarea localnicilor, alte reglementări ulterioare urmând să interzică localurilor să mai primească clienţi după ora 01:00.
Lucrătorii sexuali trebuie să-şi încheie activitatea până la ora 03:00 şi nu la ora 06:00 ca până acum.
