Tehnologie (182781)

Tehnologie, inovatie si impactul lor real.
Emil Hurezeanu: Nu e primavara turca, ci un accident de parcurs

Emil Hurezeanu: Nu e primavara turca, ci un accident de parcurs

Erdogan guvernează de 10 ani într-un larg entuziasm popular. Este unul dintre autorii unei Turcii moderne cu o democrație controlată și cu alianța între democrație controlată și islamul, nu cu islamismul. Sunt accente de islamizare, dar doctrina laicității prooccidentale rămâne în interiorul societății, aranjată, e drept, dar e acolo”, a spus el.

Bicicleta cu vela a fost inventata la Constanta

Bicicleta cu vela a fost inventata la Constanta

Trei luni le-a luat studenţilor de la Facultatea de Autovehicule Ruriere să realizeze prototipul BRIZAR. Ideea s-a născut din dorinţa de a proteja mediul, dar noul vehicul poate deveni practic şi în viaţa de zi cu zi.

Duvaz: Subiectul uninominalului pur se discuta neoficial

Duvaz: Subiectul uninominalului pur se discuta neoficial

BPN al PSD a decis luni, cu unanimitate de voturi, să susţină reintroducerea Legii Ponta-Antonescu privind uninominalul pur în discuţiile cu partenerii din USL pe tema Legii electorale, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al partidului, Cătălin Ivan.  

Romania, gazda Congresului Mondial al Vinului

Romania, gazda Congresului Mondial al Vinului

Până acum cunoscută drept un exportator de vinuri ieftine, de masă, România începe să recâştige prestigiu pe piaţa mondială. Japonezii şi thailandezii se numără printre străinii care pun tot mai des vinuri româneşti pe masă. Vinurile noastre au devenit unii dintre cei mai eficienţi ambasadori ai ţării, spun autorităţile.

SURPRIZA. PSD vrea uninominal „pur”. Ce spune PNL?

SURPRIZA. PSD vrea uninominal „pur”. Ce spune PNL?

BPN al PSD a decis, luni, cu unanimitate de voturi, să susţină reintroducerea Legii Ponta-Antonescu privind uninominalul pur în discuţiile cu partenerii din USL pe tema Legii electorale, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al partidului, Cătălin Ivan.

Fostul sot al Codrutei Kovesi, angajat la RCS&RDS. Compania face precizari

Fostul sot al Codrutei Kovesi, angajat la RCS&RDS. Compania face precizari

Eduard Kovesi, fostul soţ al procurorului şef DNA, a fost subalternul lui Ioan Bendei, directorul general al RCS & RDS SA”, afirmă Grupul de Investigații Politice, care aduce ca dovadă o declarație de avere depusă în 25 septembrie 2006 de Laura Codruţa Kovesi, în calitatea sa atunci de procuror-şef al DIICOT Sibiu, potrivit căreia Eduard Kovesi era angajatul RCS & RDS SA.

Delegatia FMI nu mai vine in Romania

Delegatia FMI nu mai vine in Romania

Biroul de presă al FMI a transmis astăzi un comunicat oficial la solicitarea Digi24 în care a spus că delegația FMI nu are planificată nicio vizită în România până la sfârșitul acestui program și nici cu ocazia sfârșitului de acord.