Mesajul transmis de Nicusor Dan catre Karol Nawrocki, dupa victoria in alegerile prezidentiale din Polonia
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis un mesaj de felicitări, marţi, președintelui ales al Poloniei Karol Nawrocki, precizând că aşteaptă cu nerăbdare să colaboreze, pentru a întări şi mai mult Parteneriatul Strategic dintre cele două state.„Felicitări Karol Nawrocki pentru victoria ta electorală. Aştept cu nerăbdare să colaborăm, pentru a întări şi mai mult Parteneriatul Strategic dintre România şi Polonia”, a scris Nicuşor Dan într-o postare pe platforma X. „Colaborarea strânsă dintre ţările noastre rămâne esenţială pentru asigurarea securităţii pe Flancul Estic şi promovarea unei coeziuni şi siguranţe”, se mai arată în mesaj.
