A fost a doua încălcare a frontierei de către soldații nord-coreeni în mai puţin de două săptămâni, după un incident similar pe 9 iunie, scrie Agerpres.
Încălcarea frontierei a avut loc în condiţiile în care Coreea de Nord a desfăşurat sute de soldaţi în zonele de front începând cu luna aprilie pentru a desfăşura o serie de activităţi, cum ar fi plantarea de mine, ridicarea de ziduri şi construirea de drumuri pentru operaţiuni militare.
În timp ce lucrau, mai muți soldaţi nord-coreeni au fost răniți într-o explozie provocată de o mină terestră în zona demilitarizată, a declarat presei un oficial al Statului Major Întrunit (JCS).
Incidentul a avut loc în contextul în care preşedintele rus Vladimir Putin va efectua marţi şi miercuri o vizită în Coreea de Nord, pentru prima dată în ultimii 24 de ani, potrivit celor două ţări.
