Politica (184757)

Decizii, declaratii si context din politica interna.

Un general rus de rang inalt ar fi murit in accidentul aviatic din Crimeea in care si-au pierdut viata 29 de persoane

Un comandant militar rus de rang înalt s-ar afla printre cei 29 de membri ai echipajului care și-au pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de transport în Crimeea ocupată de Rusia, aceasta fiind una dintre cele mai importante pierderi de personal de rang înalt suferite de Moscova în ultimele luni. Avionul de transport militar An-26, cu șase membri ai echipajului și 23 de militari la bord, s-a prăbușit marți într-o zonă montană a peninsulei ucrainene ocupate, iar toți cei aflați la bord au murit, a declarat Ministerul Apărării din Rusia, relatează TVPWorld.

Criza petrolului din Orientul Mijlociu stimuleaza interesul global pentru masini electrice. Vanzarile in Noua Zeelanda s-au triplat

Vânzările de vehicule electrice au explodat în Noua Zeelandă în luna martie, triplându-se față de luna precedentă, în contextul creșterii prețurilor la combustibili, cauzate de conflictul din Orientul Mijlociu, care a stârnit și la nivel global un interes mai mare pentru mașinile electrice, deși analiștii avertizează că schimbarea preferințelor consumatorilor va fi graduală.

Directorul Institutului Cultural Italian din Bucuresti: Cultura este intotdeauna despre politica, ideologii, societate

Italia, țara care a dăruit lumii Renașterea, nu a încetat niciodată să creeze, să viseze, să uimească. De la frescele lui Michelangelo la eleganța unui costum Armani, Italia trăiește într-un perpetuu dans între trecut și prezent, între memorie și îndrăzneală. Laura Napolitano este directorul Institutului Cultural Italian de la Bucureşti și ne vorbeşte despre misiunea ei de a prezenta faţa contemporană a Italiei.

Un clip din 2024 cu Dayton Webber tragand cu pistolul, reaparut dupa ce sportivul cvadruplu amputat a fost acuzat de crima

Un videoclip postat în ianuarie 2024 cu Dayton Webber, filmat în timp ce trăgea cu un pistol, după ce jucătorul profesionist de cornhole, cvadruplu amputat, este acuzat de crimă. Tânărul de 27 de ani, este acuzat că l-a ucis pe Bradrick Michael Wells în Maryland, după ce aceștia s-ar fi certat în mașina sa. Poliția susține că Webber l-a împușcat pe Wells și a cerut pasagerilor să îl ajute să scoată corpul din vehicul, scrie BBC.

„Avem acelasi sange”. Stefan Busnatu, medic cardiolog: "Donarea de sange ofera multiple beneficii"

Campania „Avem același sânge”, lansată de Digi24 în urmă cu patru ani, continuă. De această dată la Ministerul Sănătății unde angajați ai instituției, dar și cei ai serviciului de Ambulanță și ai Direcției de Sănătate Publică vor dona sânge. Vorbim despre un gest simplu, care poate salva vieți și îl puteți face și dumneavoastră.

„E o gluma”: Fostul reprezentant al armatei ungare afirma ca fortele armate ale tarii sunt „la un pas de criza”

Un fost ambasador al armatei ungare a avertizat că forțele armate ale țării se află la un pas de criză, declarând pentru agenția de știri ungară Telex că moralul „nu a fost niciodată mai scăzut”, pe fondul nemulțumirii crescânde față de condițiile din ce în ce mai precare și de politizarea tot mai accentuată a armatei. Căpitanul Szilveszter Pálinkás a fost anterior imaginea campaniei naționale de recrutare a armatei ungare, scrie TVPorld.