Lifestyle (184757)

Lifestyle, sanatate si tendinte utile.
Fostul primar din Cernavoda, condamnat in ianuarie la 4 ani de inchisoare, eliberat dupa o decizie a ICCJ. Isi poate relua functia

Fostul primar din Cernavoda, condamnat in ianuarie la 4 ani de inchisoare, eliberat dupa o decizie a ICCJ. Isi poate relua functia

Fostul primar din Cernavodă Liviu Negoiţă, condamnat în luna ianuarie la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu pentru că a făcut plăţi nelegale de peste 9,3 milioane de lei către un club sportiv, a fost eliberat din penitenciar după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a admis recursul în casaţie. Magistraţii au considerat că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală. Reprezentanţii Prefecturii Constanţa au anunţat că Liviu Negoiţă poate reveni în funcţia de primar.

NATO intareste „Poarta Focsani”. General al Aliantei: „Suntem pregatiti oricand sa luptam. Chiar si in noaptea aceasta”

NATO intareste „Poarta Focsani”. General al Aliantei: „Suntem pregatiti oricand sa luptam. Chiar si in noaptea aceasta”

Premieră pentru NATO și România: Alianța organizează cel mai amplu exercițiu militar dedicat apărării „Porții Focșani”, considerată unul dintre cele mai vulnerabile puncte de pe flancul estic. Analiștii militari avertizează că, dacă această zonă strategică ar cădea în mâinile rușilor, drumul către București și Balcani ar putea fi deschis. NATO susține însă că are pregătite planurile de apărare, iar un general aliat afirmă că trupele sunt gata să lupte „chiar din această noapte”, dacă președintele rus Vladimir Putin atacă un stat membru al Alianței.

Ciucu acuza RAR ca e una dintre cele mai corupte institutii, dupa ce aceasta a cerut bani pentru date statistice. Reactia institutiei

Ciucu acuza RAR ca e una dintre cele mai corupte institutii, dupa ce aceasta a cerut bani pentru date statistice. Reactia institutiei

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, spune despre Registrul Auto Român (RAR) că este una „dintre cele mai corupte instituții din Romania”. Supărarea edilului, exprimată într-o postare pe Facebook, vine în contextul în care RAR a cerut peste 66.000 de lei pentru a pune la dispoziția primarului o statistică cu numărul de mașini în funcție de fiecare normă de poluare, potrivit primarului. Într-o reacție transmisă Digi24.ro, Mihai Alecu, directorul RAR spune că regia pe care o conduce trebuie să taxeze furnizarea de informații pentru că e obligată de cadrul legal în care funcționează și-l atenționează pe primarul general că denigrarea imaginii RAR fără a fi probate acuzele „discreditează pe nedrept Regia în fața publicului”.

Salt tehnologic urias: Romania va gazdui primul centru de date cu IA cuantica. Unde se construieste si cat costa proiectul

Salt tehnologic urias: Romania va gazdui primul centru de date cu IA cuantica. Unde se construieste si cat costa proiectul

România va găzdui un centru de date de ultimă generație cu Inteligență Artificială Cuantică, un proiect anunțat ca fiind o investiție strategică majoră în parteneriat cu o companie americană de tehnologie. Unitatea, estimată la aproximativ un miliard de dolari în prima fază, va fi construită în județul Cluj și este prezentată de autorități drept un pas important pentru securitate, cercetare și poziționarea țării pe harta tehnologiilor avansate.