• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-23 08:51:02
  • Sursa:
Zeci de cutremure au lovit Taiwanul, marti dimineata. Cel mai puternic a avut magnitudinea 6,3 Imagine

Taiwanul a fost zdruncinat marţi dimineaţa de o nouă serie de zeci de seisme, care nu s-au soldat cu victime, potrivit autorităţilor, dar au făcut să se clatine clădirile, inclusiv în capitala Taipei, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit agenţiei meteorologice centrale taiwaneze, seria de seisme - peste 200, începând de luni după-amiaza, şi cu o magnitudine maximă de 6,3 - sunt replici ale cutremurului major din 3 aprilie, care a avut magnitudinea 7,4 şi a provocat circa 17 decese şi peste 1100 de răniţi.

În mare parte din nordul, estul şi vestul insulei, clădirile s-au zdruncinat pe parcursul nopţii din cauza seismelor, toate de suprafaţă, şi deşi nu au fost anunţate victime locuitorii au avut o noapte agitată.

„Mai ales la 2 dimineaţa s-a mişcat foarte tare. De fapt, pe moment, chiar m-am gândit să fug jos, dar cum locuim la etajul şase m-am gândit că e cam problematic. Din experienţa anterioară, am sperat că va fi bine şi cum eram foarte obosit am continuat să dorm”, a declarat pentru Reuters cercetătorul Aden Peng, care locuieşte în Taipei.

Seria de seisme a început luni la Hualien, localitate de pe coasta de est a insulei, la circa 150 km sud de Taipei, într-o zonă montană predominant rurală şi slab populată unde s-a produs şi cutremurul din 3 aprilie.

Administraţia din Hualien a anunţat că marţi şcolile şi instituţiile publice vor fi închise din cauza replicilor.

Taiwanul, situat la joncţiunea a două plăci tectonice, este frecvent zdruncinat de seisme. Cel mai grav din istoria recentă a fost cel din septembrie 1999, cu magnitudinea 7,6 şi soldat cu 2400 de morţi.

Reglementările antiseismice mai stricte, inclusiv în ce priveşte normele de construcţie, precum şi creşterea nivelului de sensibilizare a populaţiei par să fi contribuit la evitarea unei catastrofe majore pe 3 aprilie.

Două persoane erau căutate joi de Poliţia australiană după ce au fost observate în gara din Morayfield, o suburbie din nordul oraşului Brisbane, în timp ce ţineau în braţe un mic ornitorinc înfăşurat într-un prosop de baie, informează AFP şi BBC.com.

Economie 2023-04-06 11:01:28

Jurnalistul britanic Michael Mosley a fost dat dispărut după ce a plecat singur la o plimbare pe insula grecească Symi, au anunțat reprezentanții poliției, citați de Reuters și BBC.

Economie 2024-06-06 22:21:52

O nouă generaţie de vaccin împotriva COVID-19 produs de Moderna, care ţinteşte atât varianta Omicron, cât şi tulpina originală a coronavirusului, şi care ar putea fi administrat doar o dată pe an, a fost aprobată pentru utilizare la adulţi în Marea Britanie, a anunţat compania americană. Este prima țară din lume care aprobă acest tip de vaccin.

Economie 2022-08-15 16:46:55

Cinci agenţi de Poliţie Rutieră din judeţul Bacău au fost plasaţi sub control judiciar şi nu au voie să-şi exercite activitatea, fiind suspectaţi că au luat mită în repetate rânduri de la şoferi pentru a nu-i amenda, sau pentru a aplica sancţiuni mai uşoare.

Economie 2024-10-24 17:14:11

Vlad Pascu, tânărul care a lovit mortal cu maşina doi tineri, la 2 Mai, și-a recunoscut faptele, la termenul de astăzi al procesului său, pentru a primi o sentință mai blândă. Tatăl lui Sebastian a spus, printre lacrimi că nu mai are nicio speranță. El a declarat că judecătoarea care la termenul anterior a cerut buletinul fiului lui mort, acum l-a întrebat cine e.

Economie 2024-03-14 14:16:16

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat miercuri un apel către statele musulmane să-şi suspende exporturile de petrol şi produse alimentare către Israel, căruia i-a cerut să pună capăt bombardamentelor asupra Fâşiei Gaza, potrivit media de stat, transmite Reuters, preluat de Agerpres. 

Economie 2023-11-01 13:49:42

Donald Trump a numit odată Bitcoin o „înșelătorie”. Acum deține un milion de dolari în criptomonede, conform unei dezvăluiri financiare cerută de Comisia Electorală Federală pentru candidații la președinție. Republicanul a făcut bani și din vânzarea unor Biblii de 60 de dolari bucata.

Economie 2024-08-16 19:12:24

Marburg este un virus, comparat cu boala Ebola, cu o rată de mortalitate mare, care determină febră hemoragică și se transmite prin contact direct, prin fluidele unei persoane infectate. Adrian Marinescu, medic primar infecționist și director medical al Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș din București, spune cât de periculos este virusul Marburg și dacă acesta va ajunge curând și în România.

Economie 2024-10-04 12:44:03