Externe (183360)

Evenimente internationale, pe scurt si la obiect.
UTILITAR. Cum inregistrezi un partid politic

UTILITAR. Cum inregistrezi un partid politic

Înregistrarea unui partid politic trece pe la Tribunalul Bucureşti. Pentru a înregistra un partid politic, aveţi nevoie de cerere semnată de viitorul conducător executiv şi de alţi trei membri fondatori. De asemenea, la dosar, mai aveţi nevoie de statutul şi programul politic al partidului, actul se constituire, însoţit de 25.000 de semnături, culese din cel puţin 18 judeţe ale ţării. De asemenea, la dosar trebuie să faceţi dovada deschiderii unui cont bancar şi să depuneţi o declaraţie privind viitorul sediu al partidului.

Hidroelectrica a iesit din insolventa

Hidroelectrica a iesit din insolventa

„Evoluţia indicatorilor ne dau speranţă şi încredere că această procedură de insolvenţă şi-a atins scopul. Pe primele cinci luni din 2013 a fost înregistrat un profit record de 399 de milioane de lei, mai mare cu 110 milioane de lei faţă de întreg 2010. Lichiditatea companiei a crescut de 20 de ori. Această insolvenţă a deschis un drum şi altor companii, în efortul de a se restructura din punct de vedere economic compania”, a declarat la Digi24 administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza.

Parlamentul, in criza financiara. V. Zgonea ii cere lui C. Antonescu datoria de doua milioane de lei

Parlamentul, in criza financiara. V. Zgonea ii cere lui C. Antonescu datoria de doua milioane de lei

Actualizare 13:15 „Am văzut ceva înfiorător, se spunea că eu îi sunt dator domnului Zgonea. Nu m-am împrumutat niciodată de la domnul Zgonea. N-aveam nevoie de o suma aşa de mare, nici dânsul nu cred că avea o sumă aşa mare să-mi împrumute. Aceste chestiuni se discută la nivel tehnic. Aplicăm legea. Nu am nicio datorie faţă de domnul Zgonea”, a susţinut preşedintele Senatului, Crin Antonescu.

Meteo pentru weekend. Ploi la munte, vreme fumoasa la mare

Meteo pentru weekend. Ploi la munte, vreme fumoasa la mare

Riscul să se producă noi viituri este destul de mare, sunt regiuni în care cantitatea lunară de precipitații s-a înregistrat în doar câteva ore. Mai ales în zonele de deal și munte se așteaptă precipitații abundente, a spus meteorologul Maria Tomescu.