Aeroporturile din Berlin și Bruxelles se confruntă cu perturbări majore după un atac informatic care a vizat furnizorii de servicii de check-in și îmbarcare. Autoritățile avertizează că unele curse vor fi întârziate sau anulate.
Pe site-ul de internet al aeroportului din capitala Belgiei a apărut un anunţ conform căruia furnizorul de servicii de check-in şi îmbarcare a fost atacat de hackeri vineri seara şi se aşteaptă perturbări masive ale orarului zborurilor. Sunt posibile doar operaţiunile manuale aferente serviciilor respective.
Tot vineri a fost atacat şi sistemul de procesare a pasagerilor de la aeroportul Berlin-Brandenburg, care a fost nevoit să întrerupă conexiunea la sisteme. Atacul nu a vizat direct aeroportul.
O notă a aeroportului Heathrow de lângă Londra precizează că şi acolo sunt posibile întârzieri din cauza unei "probleme tehnice" ale furnizorului de servicii pentru check-in şi îmbarcare pentru mai multe companii aeriene.
Deocamdată, nu se cunoaște amploarea atacului și dacă sunt afectate şi alte aeroporturi europene. Cele din Frankfurt şi Hamburg au comunicat că nu au avut probleme, iar activitatea decurge normal.
