• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-20 11:32:42
  • Sursa:
Ciuca spune ca gaura de la buget este din cauza „marilor contribuabili” care nu si-au platit datoriile: Fac un apel sa plateasca Imagine

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, înaintea ședinței de guvern, că deficitul în colectare de la buget este din cauza „marilor contribuabili” care nu și-au plătit „datoriile către stat”. Ciucă a făcut un apel către aceștia și a precizat că a cerut instituțiilor să colecteze aceste venituri. Prim-ministrul a anunțat că vor fi luate măsuri, care ar putea fi adoptate săptămâna viitoare, privind „o mai bună chibzuială” a banilor publici. Potrivit unor surse guvernamentale, Executivul taie de la bunuri și servicii aproximativ 10 miliarde de lei. De asemenea, vor fi înghețate salariile și angajările la stat. La rândul său, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat că „nu este vorba de austeritate, nu este vorba de măsuri care să reducă personal sau salarii.”

„Am luat decizia ca la nivelul Guvernului să identificăm acele măsuri fiscale prin care să chibzuim mai bine cheltuielile astfel încât să ne asigurăm că ne încadrăm în limitele de deficit. Vreau să dau câteva detalii. Toate aceste măsuri au survenit în momentul în care la finalul primului trimestru există un deficit în colectare. Deficitul aparține marilor contribuabili. Fac un apel public către marii contribuabuili să își plătească datoriile către stat și în același timp dau o sarcină instituțiilor să facă în așa fel încât să asigure colectarea acestor venituri. Sunt elemente pe care le-am discutat cu domnul ministrul Câciu, cu șeful ANAF, cu șeful de la marii contribuabili, cu domnul Mișa, cu șeful de la Vamă, toți acești conducători de instituții trebuie să înțeleagă că e nevoie de o coordonare foarte bună între instituții. Este o problemă a noastră, a guvernului, pe care o rezolvăm, și am vrut ca măsură de siguranță prin aceste măsuri pe care le vom aproba săptămâna viitoare să ne asigurăm că nu ieșim din ținta de deficit”, a declarat Nicole Ciucă.

Premierul a ținut să precizeze că „nu vorbim de măsuri de austeritate.”

„Am văzut în ultimii ani că economia nu se dezvoltă și nu funcționează pe măsuri de austeritate. În schimb, pe măsuri de cumpătare se poate discuta în așa fel încât gestionarea banilor publici să se facă într-un mod mai eficient. Măsurile nu vor viza afectarea anvelopei salariale, nu vor afecta investițiile, și nu vor fi introduse taxe și impozite noi. Este o decizie pe care am luat-o la nivelul coaliției, pe care a anunțat-o și președintele României și care cred că trebuie să aducă liniștea”, a mai spus acesta.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat că ordonanța privind reducerea cheltuieilor va duce la „crearea unui spațiu fiscal suplimentar” și a ținut să precizeze că „nu există niciun fel de gaură la buget”.

„Nu există niciun fel de gaură la buget. Nu este o gaură. Este o acțiune preventivă”, a spus Câciu.

„O să fie o ordonanță de măsuri fiscal bugetare. (...) Sunt elemente care trebuie să ajute pentru crearea unui spațiu fiscal suplimentar pentru a putea interveni pentru economie. Cel mai important este să vedem unde putem face eficientizi iar pe spațiul fiscal creat să venim cu măsuri de sprijin. Nu este vorba de austeritate, nu este vorba de măsuri care să reducă personal sau salarii. Dar, o să avem în acest an și reformele din PNRR care vor elimina inechități. Măsurile le vom prezenta luni sau marți”, a mai declarat ministrul Finanțelor.

Înregistrările video făcute de anchetatori în cazul șefei Secției Oncologie de la Spitalul Județean din Suceava arată că medicul primea diferite "atenții" de la bolnavii de cancer sau familiile lor la fiecare 10-15 minute, scrie Monitorul de Suceava. În doar 7 zile, dr. Anca Ababneh Dumitrovici a primit mită de 62 de ori. În cazul unui pacient cu două forme de cancer, medicul ar fi cerut spagă dublă, adică 100 în loc de 50 de lei, spun anchetatorii. Doctorița a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, dar între timp a fost eliberată și va rămâne în arest la domiciliu pentru următoarele 25 de zile.

Economie 2023-01-26 15:03:49

Preşedintele american Joe Biden găzduieşte sâmbătă la Casa Albă nunta nepoatei sale, Naomi, un eveniment inedit, la care presa este ţinută la distanţă. Totuși, nu este prima astfel de ceremonie care are loc la Casa Albă.

Economie 2022-11-19 23:18:23

Cel puțin 26 de oameni au murit și peste 50 au fost răniți în Pakistan, unde două explozii au avut loc în apropierea birourilor unor candidaţi în provincia sud-vestică Balocistan. Se întâmplă cu o zi înainte de alegerile legislative, ceea ce crește îngrijorările legate de măsurile de securitate luate, scrie The Guardian.

Economie 2024-02-07 14:59:11

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a transmis că, începând de vineri, cadrele didactice primesc salariile majorate, în urma adoptării OUG prin care s-a acordat o creştere medie de peste 25% a salariilor pentru personalul didactic.

Economie 2023-07-14 22:13:21

China a acuzat miercuri Statele Unite că folosesc Filipinele ca un „pion” în Marea Chinei de Sud, după mai multe incidente în ultimele săptămâni în jurul micilor insule pe care cele două ţări şi le dispută, relatează AFP.

Economie 2024-03-06 11:43:13

Sindicaliştii din Casa Naţională de Pensii şi structurile teritoriale s-au întlnit, joi, cu conducerea Blocului Naţional Sindical şi au discutat despre volumul excesiv de muncă în urma recalculării pensiilor. Sindicaliştii apreciază că situaţia va continua cel puţin un an.”Astăzi, 19.12.2024, la sediul CNPP a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanţi ai CNPP şi ai BNS, respectiv cei ai Federaţiei Naţionale Solidaritatea Socială a Muncii, având ca temă o serie de aspecte care vizează implementarea Legii nr.360/2023 privind sistemul public de pensii şi situaţii de natură organizatorică referitoare la activitatea caselor teritoriale de pensii”, a transmis, joi, BNS, citat de News.ro.

Economie 2024-12-19 15:47:28

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi-a început deja întâlnirea bilaterală cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, la Palatul Potocki din oraşul Liov, în vestul Ucrainei, a transmis joi agenţia turcă Anadolu, citată de EFE, potrivit Agerpres.

Economie 2022-08-18 17:23:26