• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-17 12:14:09
  • Sursa:
Xi Jinping cere Statelor Unite sa nu depaseasca „linia rosie” in ceea ce priveste Taiwanul Imagine

Preşedintele chinez Xi Jinping a îndemnat Statele Unite să nu treacă „linia roşie” în ceea ce priveşte sprijinul acordat Taiwanului în timpul unei întâlniri cu Joe Biden, sâmbătă, la Lima, în cadrul summitului Forumului de cooperare economică Asia-Pacific, relatează News.ro.

El a declarat că „problema Taiwanului, democraţia şi drepturile omului”, precum şi sistemul politic şi economic al Chinei şi interesele sale de dezvoltare „sunt cele patru linii roşii ale Chinei care nu trebuie puse la îndoială”, a raportat televiziunea chineză de stat CCTV.

„Acestea sunt cele mai importante garanţii şi plase de siguranţă pentru relaţiile China-SUA”, a adăugat Xi, potrivit CCTV. El a condamnat „acţiunile separatiste” ale liderilor din Taiwan, afirmând că acestea sunt „incompatibile cu pacea şi securitatea” în regiune.

China revendică Taiwanul ca parte a teritoriului său şi a declarat că nu va exclude utilizarea forţei pentru a readuce insula sub controlul său. În ultimii ani, China şi-a intensificat presiunea militară, trimiţând aproape zilnic avioane de luptă, drone şi nave în jurul insulei. Statele Unite sunt principalul susţinător al securităţii Taiwanului, chiar dacă nu recunosc insula din punct de vedere diplomatic.

În timpul întâlnirii sale cu Joe Biden, Xi Jinping a mai spus că Washingtonul „nu ar trebui să intervină în disputele bilaterale (...) şi nu ar trebui să tolereze sau să sprijine acţiuni provocatoare” în Marea Chinei de Sud, potrivit CCTV.

Beijingul revendică suveranitatea asupra aproape tuturor recifelor şi insulelor nelocuite din Marea Chinei de Sud din motive istorice, ignorând o hotărâre din 2016 a unei instanţe internaţionale potrivit căreia revendicările sale nu au bază legală.

Filipine, Vietnam, Malaysia, Brunei şi Indonezia au revendicări rivale asupra acestei zone maritime, care este de o mare importanţă comercială şi strategică. Situaţia a escaladat în ultimele luni. Mai multe episoade de violenţă au opus nave chineze unor nave vietnameze şi filipineze.

Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii (SRI) a primit un răspuns oficial din partea conducerii SRI, ca urmare a unei solicitări formulate de Grupul parlamentar AUR, prin reprezentantul său în Comisie, Fabian-Cristian Radu.

Economie 2025-05-29 20:37:29

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat miercuri pe Mario Iorgulescu la opt ani şi opt luni închisoare cu executare pentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor, în legătură cu accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.

Economie 2024-12-18 17:51:14

Atleta Stella Jepkosgei Rutto a ratat calificarea în finala probei de 3.000 metri obstacole, la Jocurile Olimpice de la Paris.

Economie 2024-08-04 12:00:20

11 aeroporturi germane, inclusiv marile hub-uri de la Frankfurt şi Munchen, vor fi paralizate luni de o grevă de 24 de ore, în condiţiile în care Sindicatul Verdi a cerut angajaţilor din sectorul public şi personalului responsabil de serviciile de handling la sol să înceteze lucrul, transmite Reuters.

Economie 2025-03-09 06:56:47

Liderii celor mai multe state din regiunea Asia-Pacific au condamnat războiul din Ucraina în declaraţia finală a Summitului APEC de la Bangkok dată publicităţii sâmbătă, ei adăugându-şi astfel vocile la presiunea internaţională asupra Rusiei, transmite AFP.

Economie 2022-11-19 10:02:38

În Republica Centrafricană (RCA) a fost dezvelit un monument în onoarea defunctului lider al grupului de mercenari ruși Wagner, Evgheni Prigojin, notează BBC.

Economie 2024-12-04 18:51:54

Creștin-democrații (CDU/CSU) au câștigat alegerile legislative anticipate de duminică din Germania cu 28,5% dintre voturile exprimate și vor conduce, cel mai probabil, următorul guvern pro-european de coaliție de la Berlin, arată rezultatele preliminare citate de Deutsche Welle. Urmăritul partid de extremă dreapta, Alternativa pentru Germania, care a beneficiat de susținerea lui Elon Musk, a obținut cel mai bun scor din istoria sa și a devenit a doua forță politică a țării, având 20,8% dintre voturile exprimate. Scrutinul din Germania, unul crucial pentru Europa, a fost marcat de o prezență record de 82,5%, cea mai mare din 1990 până în prezent.

Economie 2025-02-24 08:52:58

Premierul ungar Viktor Orban a afirmat joi că în ţara sa nu vor mai ajunge bani europeni în cazul în care Ucraina va deveni membră a Uniunii Europene.

Economie 2025-04-24 13:44:42