Peste 200 de persoane au fost în publicul de la Palatul Apostolic, unde s-au reunit peste 100 de comedianți din 15 țări.
„În mijlocul a atât de multe știri sumbre, cufundați în multe situații de urgență sociale și chiar personale, aveți puterea de a răspândi pace și zâmbete”, a spus pontiful la adunare.
„Voi uniți oamenii, pentru că râsul este contagios”, a spus Papa Francisc, adăugând că se roagă de 40 de ani pentru un bun simț al umorului, adăugând o glumă și la final, când a cerut audienței „să se roage pentru el, nu împotriva lui” și a strârnit râsete.
„Reușiți să faceți oamenii să zâmbească chiar și atunci când ne confruntăm cu probleme și evenimente, mari și mici. Denunțați abuzurile de putere, dați voce unor întâmplări uitate, evidențiați agresiunile și subliniați un comportament nepotrivit”, a adăugat Papa Francisc.
Pontiful în vârstă de 87 de ani, care a dat mâna individual cu comedianții ulterior, a spus că umorul poate depăși „barierele sociale” și poate ajuta la crearea „conexiunilor între oameni”.
„În timp ce comunicarea generează astăzi, adesea, conflicte, știți cum să aduceți laolaltă realități diverse și uneori contrastante. Cât de multe trebuie să învățăm de la voi!” a spus Papa.
Papa Francisc a mai spus că este în regulă să „râdem de Dumnezeu” în același mod în care „ne jucăm și glumim cu oamenii pe care îi iubim”.
Papa i-a găzduit pe actorii de comedie în timp ce liderii Grupului celor Șapte (G7) s-au reunit pentru un summit de trei zile în sudul Italiei.
Suveranul Pontif va fi însă primul lider al bisericii catolice care va participa la summitul G7, pentru că acesta este așteptat să sosească la reuniune vineri, când este programat să participe la o sesiune dedicată AI. Președintele american Joe Biden, un catolic care are o relație caldă cu Papa Francisc, se numără printre liderii care vor fi prezenți la adunare.
Întâlnirea Papei de vineri cu artiștii de comedie face parte din cea mai recentă încercare a sa de a se implica în cultura contemporană, Vaticanul explicând într-o declaraţie că întâlnirea subliniază modul în care „arta comediei poate contribui la empatie și o lume mai înțelegătoare”.
Aceasta urmează vizitei sale de referință la Bienala de la Veneția și întâlnirea sa de anul trecut cu artiști și regizori la Vatican. Întâlnirea vine, de asemenea, în timp ce Papa se confruntă cu semne de întrebare cu privire la tema LGBTQ+, după a folosit o insultă homofobă la întâlniri private.
