• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-24 17:29:50
  • Sursa:
Primarul Ploiestiului a fost dus la audieri in ultima sa zi de mandat. De ce este acuzat Imagine

Primarul în funcţie al municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, este audiat, joi, în ultima sa zi de mandat, într-un dosar care vizează infracţiuni de cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, santaj, uzurparea funcţiei, ultraj şi purtare abuzivă.

Edilul a fost reclamat că a adresat înjurii şi ameninţări, în mod repetat, preşedintelui Consiliului de Administraţie al Societăţii Hale şi Pieţe, firmă a Consiliului Local Ploieşti care administrează pieţele din oraş, pentru ca acesta să rezilieze/încheie contracte de închiriere a unor spaţii comerciale, scrie News.ro.”În fapt, în perioada aprilie-septembrie 2021, suspectul V.A.L., în calitate de primar al Municipiului Ploieşti, a adresat înjurii şi ameninţări, în mod repetat, preşedintelui Consiliului de Administraţie al SC HALE şi PIEŢE S.A. Ploieşti pentru ca acesta să rezilieze/încheie contracte de închiriere a unor spaţii comerciale cu încălcarea dispoziţiilor legale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

În acelaşi dosar este cercetat şi un jurnalist local.

”De asemenea, în perioada mai-octombrie 2021, suspectul S.C., în calitate de jurnalist la o cunoscută publicaţie on-line locală, din Ploieşti, fiind cunoscut ca o persoană apropiată de primarul Municipiului Ploieşti, a pretins şi primit o importantă sumă de bani pentru a interveni pe lângă acesta, pentru a facilita încheierea unui contract de închiriere a unor spaţii comerciale. În aceeaşi perioadă, suspectul S.C. a pretins şi primit importante sume de bani de la reprezentantul unei societăţi comerciale pentru a interveni pe lângă conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova, în vederea încheierii în condiţii avantajoase a unui contract de preluare şi prelucrare a apelor uzate rezultate din procesul de fabricaţie la SC. MASPECS SRL”, precizează documentul citat.

Surse judiciare susţin că jurnalistul este Cătălin Stavri.

Paisprezece persoane au fost duse la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru a fi audiate.

Acestea au fost ridicate după ce, joi, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împreună cu ofiţeri din cadrul S.G.A. Dâmboviţa, D.G.A.-Structura Centrală, S.J.A. Buzău, I.P.J. Dâmboviţa şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile ”Matei Basarab” din Ploieşti au făcut şapte percheziţii la locuinţele a trei inculpaţi şi la sediile sociale a mai multor societăţi comerciale şi S.C. HALE şi PIEŢE S.A. Ploieşti.

Cauza oficială a incendiilor mortale din Los Angeles, alimentate de vântul puternic şi condiţii asemănătoare secetei, nu a fost încă stabilită. Dar, având în vedere că flăcările încă fac ravagii, se caută vinovaţi pentru amploarea dezastrului care a dus la distrugerea a sute de case şi la moartea a cel puţin 16 persoane. Răspunsul la incendiile mortale a fost aspru criticat, guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, primarul oraşului, Karen Bass, şi şefa pompierilor, Kristin Crowley, fiind printre cei vizaţi, scrie Sky News, preluat de News.ro. 

Economie 2025-01-12 17:40:50

Atacurile aeriene israeliene de marți au ucis cel puțin 17 palestinieni care se aflau în două dintre taberele de refugiați din Fâșia Gaza. Tancurile israeliene au fost împinse mai adânc în orașul Rafah, din sudul enclavei, au declarat localnicii și medicii, potrivit Reuters. 

Economie 2024-06-18 13:37:58

Ministerul Muncii a anunțat majorarea cu 13.8% a alocațiilor pentru copii începând cu luna ianuarie. Copiii peste 2 ani și tinerii care urmează cursuri liceale și ale școlilor profesionale vor primi 292 de lei pe lună, iar copiii cu handicap cu vârste de până la 18 ani vor primi 719 lei lunar. Primele alocații majorate vor fi plătite în luna februarie.

Economie 2024-01-04 11:40:29

Poliţia germană a arestat un asistent al unui membru al Parlamentului European din partea partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), suspect într-un „caz deosebit de grav” de spionaj în favoarea Chinei, a anunţat marţi biroul procurorului federal, relatează Reuters, potrivit News.ro. 

Economie 2024-04-23 11:55:28

Cinci militari ruși au fost salvați de soldați ai Forțelor pentru Operațiuni Speciale ucrainene în regiunea Herson, după ce au fost prinși de inundațiile provocate de distrugerea barajului Nova Kahovka.

Economie 2023-06-18 09:08:12

Zece exemplare de râs din România, are vor fi capturate din Suceava, Neamţ, Bacău şi Vrancea, vor fi transferate în Germania, până la finalul anului 2027, pentru refacerea speciei. Primul mascul, numit Viorel, a fost eliberat recent în Pădurea Thuringiană, alături de o femelă născută în captivitate în Germania.

Economie 2024-05-21 15:58:42

Au fost anunțate nominalizările pentru Golden Globes 2025, eveniment ce va avea loc pe 5 ianuarie, conform The Independent.

Economie 2024-12-09 17:13:00

Președintele Vladimir Putin a promis că va crește „mobilitatea și capacitatea de a lovi” a forțelor de operațiuni speciale ruse, spunând că aceasta este o prioritate cheie pentru a întări armata țării, într-un mesaj de felicitare adresat acestor unități militare care sunt sărbătorite în Rusia pe 27 februarie, informează Reuters.

Economie 2024-02-27 11:22:54