Vladimir Putin făcea referire la o scrisoare trimisă joi către 18 lideri europeni - inclusiv către președintele Traian Băsescu - în care îi avertiza că livrările de gaz către Ucraina – și implicit către Europa - ar putea fi oprite.
„Compania Gazprom este nevoită să treacă la plata în avans pentru livrările de gaze destinate Ucrainei, iar, în cazul în care condiţiile de plată nu vor fi respectate, livrările de gaze pot fi oprite sau limitate", le-a scris Putin liderilor europeni.
Scrisoarea a fost transmisă pe canale diplomatice liderilor din România, R.Moldova, Turcia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Macedonia, Cehia, Polonia, Franţa, Germania, Croaţia, Bosnia-Herţegovina, Grecia, Serbia, Bulgaria, Austria şi Italia.
Vladimir Putin și-a nuanțat apoi declarația. Într-un interviu acordat agenţiei France Presse, liderul de la Kremlin a spus că Rusia intenţionează să-şi îndeplinească obligaţiile privind livrarea gazelor spre ţările europene.
