• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-20 07:55:18
  • Sursa:
VIDEO Targul de Craciun Bucuresti din Piata Constitutiei se deschide astazi. Ce vor putea admira vizitatorii Imagine

Târgul de Crăciun, organizat de Primăria Capitalei în Piaţa Constituţiei, se va deschide duminică începând cu ora 10.00 şi va putea fi vizitat până pe 26 decembrie.

"Atracţia Târgului, roata panoramică uriaşă, a fost deja montată, căsuţele pentru meşteri, artizani şi pentru bucătarii de mâncare tradiţională sunt frumos decorate cu crenguţe de brad, iar scena şi patinoarul sunt aproape gata. Căsuţele din turtă dulce, soldăţeii şi renii cu siguranţă îi vor încânta pe copii. Pentru cei mari, iubitori ai fotbalului, vom avea un ecran uriaş pe care vor fi transmise meciurile din Campionatul Mondial, interviuri la vestiare sau scene de culise care nu se văd la televizor", anunţă primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, într-o postare pe Facebook.

Evenimentul este deschis publicului de luni până vineri, în intervalul orar 12.00-23.00, iar sâmbăta şi duminica în intervalul 10.00-23.00. Intrarea este liberă.

Târgul va avea mai multe zone tematice.

* Zona cumpărăturilor de Crăciun găzduieşte peste 80 de căsuţe de lemn, de unde bucureştenii pot alege dintre jucării, suveniruri tradiţionale, cadouri de sezon. Vor fi şi produse realizate de meşteşugari, artişti plastici, artizani şi creatori autohtoni: de la globuri din sticlă pictate manual, ornamente pentru brad, accesorii şi bijuterii, până la produse din ceramică din Horezu, Corund şi Baia Mare, ii, icoane şi obiecte realizate din lemn cioplit, informează Primăria Capitalei.

* În zona de street food, vizitatorii vor putea cumpăra: burgeri, cârnaţi la grătar şi dulciurile oferite de cele 16 food-trucks.

* Zona parcului de distracţii "promite să fie pe gustul tuturor" cu patinoar, roata panoramică şi călătorii amuzante în caruselul colorat.

* Evenimentul va avea o zonă destinată microbiştilor, unde vor putea viziona în perioada 20 noiembrie - 18 decembrie transmisiunile competiţiilor Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar.

* Începând cu mini-vacanţa din 30 noiembrie - 4 decembrie, programul Târgului de Crăciun va fi completat cu concertele de weekend, din zona de spectacole. Timp de patru weekenduri, dar şi de Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie, pe scena din faţa Palatului Parlamentului, bucureştenii vor asculta live colinde şi cântece tradiţionale şi vor asista la spectacole cu datini de Crăciun.

* Pe 30 noiembrie, la Târgul de Crăciun, începutul calendaristic al iernii va fi marcat prin momente artistice speciale precum şi prin aprinderea luminiţelor din bradul festiv. Cei mici se vor putea întâlni cu spiriduşi, îi vor putea transmite scrisori lui Moş Crăciun sau îl vor putea întâlni în persoană la Căsuţa lui Moş Crăciun.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, în perioada 20 noiembrie - 26 decembrie se va restricţiona traficul rutier, banda 1 de circulaţie din segmentul inelului Pieţei Constituţiei. Totodată, în perioada 19 noiembrie - 27 decembrie, vor fi amplasate trei treceri pietonale temporare în zona Piaţa Constituţiei: două pe breteaua dinspre Calea 13 Septembrie, în zona Ministerului Mediului, şi una dinspre Bulevardul Unirii, pe latura aferentă Ministerului de Finanţe.

Târgul de Crăciun este organizat de PMB, prin ARCUB, PROEDUS şi CREART. Costurile sunt suportate din bugetele celor trei instituţii organizatoare, fiind estimate la aproximativ 4 milioane de lei.

Familia îndurerată a unui medic de 26 de ani, din Japonia, care s-a sinucis după ce a lucrat peste 200 de ore suplimentare într-o singură lună, cere schimbare în societatea afectată dramatic de cultura muncii excesive, până la epuizare.

Economie 2023-08-24 12:50:04

Dictatorul nord-coreean, Kim Jong Un, se pregătește de o primire fastuoasă la Phenian pentru Vladimir Putin. Despre vizita acestuia în Coreea de Nord s-au făcut multe speculații, comentează, luni, agenţia sud-coreeană de presă Yonhap, citată de Agerpres. Tass a confirmat vizita lui Putin, luni după-amiază.

Economie 2024-06-17 14:29:04

Cu doar câteva zile înainte de începerea probelor scrise la Bacalaureat, ministrul Educației, Daniel David, le transmite elevilor să se pregătească temeinic, dar să nu lase rezultatul examenului să le influențeze percepția despre propria valoare. Într-un mesaj adresat profesorilor și părinților, oficialul cere susținere rațională pentru elevi și implicare reală în procesul educațional, potrivit News.ro. 

Economie 2025-06-06 15:06:16

Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, a vorbit vineri seara, în exclusivitate la emisiunea LIVE cu Rotaru și Kiss de la Digi24, despre interzicerea instalării aplicației Tik Tok pe dispozitivele funcționarilor statului. Ministrul spune că deocamdată acest lucru nu este interzis, dar că în acest sens „există o recomandare explicită”. „Cred că funcționarii care lucrează la stat ar trebui ca în cele 8 ore să stea să muncească pentru statul român, să facă ce sunt plătiți” a precizat Ivan.

Economie 2024-02-09 20:20:44

Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a convocat-o joi seara pe ambasadoarea austriacă la București. la sediul MAE pentru a transmite protestul MAE față de „atitudinea nejustificată și inamicală a Austriei”, care va produce consecințe inevitabile asupra relațiilor bilaterale.

Economie 2022-12-08 22:48:44

Orașul Birmingham, al doilea că mărime din Marea Britanie după Londra, a devenit o adevărată groapă de gunoi de aproape două luni. Asta din cauza unei greve a angajaților din salubritate. De atunci, sacii cu deșeuri menajere stau pe străzi, spre disperarea localnicilor. Având în vedere munții de gunoaie neridicate de mai bine de o lună, un număr mic de militari va oferi sprijin logistic temporar autorităților locale, scrie The Telegraph.

Economie 2025-04-15 23:22:43

O aeronavă Antonov-24 din epoca sovietică, care transporta 30 de pasageri, a aterizat joi pe un râu înghețat, lângă un aeroport din estul îndepărtat al Rusiei, din cauza unei erori de pilotaj, transmite Reuters.

Economie 2023-12-28 15:14:49

Comisia Europeană a propus ţărilor UE un acord cu Azerbaidjanul pentru a creşte importurile de gaze naturale şi a sprijini extinderea gazoductelor necesare pentru aceste importuri, conform unui proiect de document consultat de Reuters.

Economie 2022-07-14 10:12:52