Ligia Pricopi, jurnalistă Digi24: Bucata de chihlimbar care cântărește trei kilograme și jumătate a ajuns în proprietatea statului, după ce o rudă a femeii și-a dat seama cât este de valoroasă. A fost clasificată drept obiect de tezaur, și acum se află în proprietatea Muzeului Județean Buzău.
Femeia a folosit piatra de chihlimbar, estimată acum a fi cea mai mare din lume și cu o valoare de peste un milion de euro, drept opritor de ușă. Zeci de ani i-a dat această întrebuințare, până ce a ajuns muzeu.
Județul Buzău este cunoscut pentru zăcămintele de chihlimbar, iar această descoperire a fost făcută în comuna Colț.
Rudele femeii povestesc că la un moment aceasta a fost călcată de hoți care i-au furat un lănțișor, dar nu au fost impresionați de piatra de un milion de euro, despre care specialiștii consideră că ar avea o vechime de aproximativ 70 de milioane de ani.
