• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-23 07:56:53
  • Sursa:
VIDEO Moment controversat la Congresul PCC. Ce explicatii da Beijingul, dupa ce fostul presedinte Hu Jintao a fost escortat afara Imagine

Fostul lider chinez Hu Jintao nu se simţea bine atunci când a fost scos în mod neaşteptat, sâmbătă, de la ceremonia de închidere a Congresului Partidului Comunist Chinez (PCC), a informat presa de stat.

„Hu Jintao a insistat să participe la sesiunea de închidere... în pofida faptului că fusese nevoit să îşi ia timp pentru a se recupera recent”, a asigurat pe Twitter agenţia de presă China Nouă. „În momentul în care nu s-a simţit bine în timpul şedinţei, echipa sa, pentru sănătatea lui, l-a însoţit într-o cameră alăturată pentru a se odihni. Acum este mult mai bine”, scrie Agerpres.

Incidentul escortării spre ieşire a fostului preşedinte Hu Jintao a fost unul foarte neobişnuit. Părând slăbit, fostul preşedinte al Chinei (2003-2013) în vârstă de 79 de ani a fost îndemnat de angajaţi să se ridice de pe locul unde era aşezat, alături de Xi Jinping. Un angajat a încercat să îl prindă de braţ, dar fostul lider a refuzat. A încearcă apoi să îl ridice de subsuori, dar predecesorul lui Xi Jinping a continuat să reziste. Hu Jintao a încercat apoi să ridice o serie de documente de pe pupitru ce par să fi aparţinut preşedintelui Xi Jinping, care le-a ţinut cu fermitate. A urmat o conversaţie de circa un minut între angajat şi Hu Jintao, care s-a lăsat în cele din urmă convins să plece, vizibil împotriva voinţei sale. Ţinut de braţ, fostul preşedinte a fost escortat spre ieşire. Când s-a ridicat, Hu Jintao a avut un scurt schimb de cuvinte cu Xi Jinping, care i-a răspuns fără a-l privi, şi cu premierul Li Keqiang, pe care l-a bătut amical pe umăr.

Hu Jintao a surprins la deschiderea congresului duminica trecută, părând îmbătrânit şi cu părul complet alb.

Această scenă a avut loc chiar înaintea votului unanim al celor circa 2.300 de delegaţi ai PCC privind integrarea în doctrina PCC a „rolului central” al lui Xi Jinping.

Administrația Trump intenționează să importe sute de milioane de ouă din Turcia și Coreea de Sud, în încercarea de a reduce prețurile record pentru consumatori, potrivit BBC. Măsura face parte dintr-un plan de un miliard de dolari lansat de SUA pentru combaterea efectelor gripei aviare, care a dus la o criză de ouă pe piața internă.

Economie 2025-03-22 19:52:28

Digitalizarea serviciilor publice și a sistemului educațional din Estonia le permite copiilor să aibă mai mult timp pentru activități practice și personale. Victor Guzun, fost ambasador al Republicii Moldova la Tallinn, a explicat, în cadrul emisiunii „În fața ta” de la Digi24 cum funcționează acest model și ce beneficii aduce familiilor.

Economie 2025-03-24 07:00:44

Forțele ruse nu au întreprins niciun fel de operațiuni ofensive în sudul Ucrainei și continuă să-și întărească pozițiile defensive. Forțele ucrainene au confirmat bombardarea mai multor fortificații și depozite de muniții ale armatei ruse în regiunea Herson, conform analizei publicate duminică dimineața de Institutul de Studii ale Războiului (ISW). Totodată, în presa rusă au apărut anunțuri la mica publicitate cu oferte de angajare pentru „operatori de dronă”, care printre alte cerințe, trebuie să accepte să se deplaseze în „călătorii de afaceri”.

Economie 2022-08-07 22:37:56

Poliţia italiană l-a arestat pe cel mai căutat lider mafiot, Matteo Messina Denaro, relatează luni ANSA, AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Economie 2023-01-16 17:49:13

Doi elevi au ajuns la spital, cu arsuri, în urma unei explozii care a avut loc vineri în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din Bolintin Vale, judeţul Giurgiu. Alţi doi elevi şi două cadre didactice au primit îngrijiri la faţa locului. Clădirea în care funcţionează atelierul este veche, nu a suferit modificări structurale şi din acest motiv nu se supune autorizării ISU, a precizat ISU Giurgiu.

Economie 2024-06-08 10:04:01

Un arădean a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat concitadinul cu care sosise pe litoral pentru că acesta a refuzat să fure bunuri dintr-un supermarket, informează, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul (PT) Constanţa.

Economie 2022-07-29 17:07:39

Noul preşedinte al Comisiei pentru Politică Externă din Camera Reprezentanţilor din SUA, Mike McCaul, crede că şansele de a avea un conflict militar cu China din cauza Taiwanului "sunt foarte mari", declaraţiile sale întărind opiniile exprimate anterior de un general american, informează Agerpres.

Economie 2023-01-30 08:30:12

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat joi că ţara sa este deschisă dialogului cu viitoarea administraţie americană după victoria republicanului Donald Trump în alegerile prezidenţiale.

Economie 2024-11-07 16:14:48